Marin Popa

Școala Gimnazială nr. 1 Frumușița anunță începerea proiectului  „Împărate, Împărate, cât e ceasul la cetate?’’, finanțat prin inițiativa StartONG, lansată de Kaufland Romania și implementată de Asociația Act for Tomorrow.

Scopul proiectului este acela de a îmbunătăți cunoștințele de matematică a copiilor din ciclul primar cu ajutorul tehnicilor moderne de educație, precum și formarea cadrelor didactice în utilizarea acestor instrumente.

Utilizarea dispozitivelor IoT, a motoarelor și senzorilor devin vehicule de învățare a noțiunilor abstracte așa cum sunt cele de matematică, precum și elemente de construcție emoțională prin care copiilor li se crește stima de sine și încrederea în forțele proprii prin succes și reușită.

Ora de curs devine ora de joacă la finalul căreia fiecare copil va înțelege noțiunile predate. De asemenea prin acest proiect creăm structura jocului care poate fi utilizată ca exemplu și diseminată în comunitatea de educație.

Formatul de lecție și al reinterpretării jocului tradițional românesc „Împărate, Împărate, cât e ceasul la cetate?”, cu ajutorul căruia se vor preda copiilor noțiunea de cerc, distanța parcursă de un autovehicul, ce e viteza și cum o calculăm, va fi realizat cu ajutorul echipei de robotică RoSophia #21455. Capturarea unui împărat devine în mod distractiv sinonimă cu învățarea altfel a matematicii.

Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) a anunțat, miercuri, că a început încărcarea cardurilor cu primele pentru carieră didactică și primele de carieră profesională pentru profesori și personalul auxiliar.

Potrivit unui comunicat al ministerului, încărcarea sumelor se face etapizat, astfel că ambele categorii de personal vor primi acest sprijin în cel mai scurt timp. Profesorii primesc suma de 1.500 de lei, iar personalul nedidactic (auxiliar) suma de 500 de lei.

Sumele alocate pentru profesori sunt destinate achiziționării de materiale și echipamente necesare activității educaționale. Cheltuielile eligibile includ cursuri de formare profesională, achiziția de echipamente IT (precum laptopuri, tablete, telefoane inteligente, ceasuri inteligente și alte dispozitive utilizabile în procesul educațional), precum și materiale didactice.

Pentru personalul nedidactic, lista cheltuielilor eligibile va fi stabilită de Ministerul Educației prin intermediul unui ordin.

Pentru cei care dețin deja carduri, sumele vor fi transferate în cel mai scurt timp, iar pentru noii beneficiari eligibili vor fi emise carduri noi, iar încărcarea acestora va avea loc în perioada imediat următoare.

100 de copii cu deficiențe severe vor avea în sfârșit o sală nouă și modernă de sport și un loc de joacă, adaptate nevoilor lor, care vor fi construite în curtea unității lor de învățământ din municipiul Tecuci, anunță președintele Consiliului Județean Galați, Costel Fotea.

„Școala Gimnazială Specială «Constantin Păunescu», la care învață copii din Tecuci și din comunele limitrofe, nu dispune în acest moment de o sală de sport, elevii folosind pentru mișcare o sală de clasă improvizată, de doar 22 mp. Pentru acești copii, mișcarea este extrem de importantă pentru sănătatea lor. De aceea, vom construi o sală modernă de sport, de aproximativ 200 mp, în care vor putea fi organizate și diverse activități educaționale. Suprafața sălii va fi realizată dintr-un material special, astfel încât acești copii cu cerințe educaționale speciale să fie protejați în timpul activităților”, potrivit președintelui CJ Galați.

Investiția, în valoare de peste 2 milioane de lei, a fost deja aprobată de către consilierii județeni și va fi realizată cu fonduri europene.

Holul Universității „Dunărea de Jos” din Galați va fi gazdă pentru a doua ediție a evenimentului dedicat studenților internaționali și intitulat „Inovare Culturală Studențească Gălățeană”.

Acest eveniment, care are ca scop promovarea diversității culturale și stimularea creativității în rândul tinerilor din diferite colțuri ale lumii, va avea loc miercuri, 30 octombrie, începând cu ora 12.00.

Holul Universității va fi special amenajat pentru a găzdui ateliere, prezentări și activități interactive. Invitații vor avea ocazia să participe la o serie de ateliere de creație artistică, dans, muzică și gastronomie tradițională. De asemenea, se vor organiza sesiuni de prezentare a culturilor țărilor reprezentate de studenții internaționali, unde aceștia vor putea împărtăși tradiții, obiceiuri și momente semnificative din viața lor.

„Inovare Culturală Studențească Gălățeană” va oferi un cadru ideal pentru networking, permițând studenților internaționali și nu numai să interacționeze, să colaboreze și să creeze legături durabile. Această inițiativă își propune să sprijine integrarea studenților internaționali în comunitatea locală, facilitând un schimb cultural benefic și inspirațional, potrivit universității gălățene.

Prin „Inovare Culturală Studențească Gălățeană”, Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați reafirmă angajamentul său față de educația internațională și promovează valorile colaborării interculturale. Aceasta este o oportunitate unică pentru studenții internaționali de a-și exprima identitatea culturală și de a se integra în viața academică și socială a universității, conform reprezentanților UDJG.

Joi,, copiii au continuat vizitele la Detașamentele de Pompieri Galați și Tecuci, unde au avut parte de instruiri și exerciții menite să îi pregătească pentru situații de urgență.

Pompierii au prezentat autospecialele de intervenție și echipamentele de protecție, iar copiii au aflat cum să reacționeze corect în cazul unui incendiu.

Celor mici li s-au explicat, pe înțelesul lor, importanța anunțării rapide a unui adult în caz de pericol, evacuarea în siguranță și evitarea revenirii în locurile periculoase.

De asemenea, au primit sfaturi esențiale pentru a preveni accidentele: să nu se joace cu focul, să evite cablurile electrice și să fie atenți în preajma aragazului.

Colegiul Național „Alexandru Ioan Cuza” a demarat proiectul „House of Robots”, finanțat prin inițiativa StartONG, lansată de Kaufland România și implementată de Asociația Act for Tomorrow.

„Într-o lume în care roboții devin tot mai integrați în viața cotidiană, cererea pentru specialiști în robotică este în continuă creștere. Elevii de liceu, aflându-se la o etapă crucială a alegerilor profesionale, beneficiază de acest proiect care le oferă oportunități educaționale esențiale. Cluburile de robotică organizate în școală le permit tinerilor să exploreze acest domeniu, să experimenteze și să își dezvolte abilități practice”, afirmă reprezentanții colegiului gălățean.

Proiectul „House of Robots” va extinde programul de robotică deja existent în colegiu, înființând un club de robotică educațională destinat elevilor de liceu. Acesta le va oferi posibilitatea de a se familiariza cu tehnologiile moderne și de a dezvolta competențe valoroase pentru viitor.

Cu ajutorul echipamentelor achiziționate în cadrul proiectului, membrii clubului, sub îndrumarea echipei RoSophia #21455 și a cadrelor didactice, vor urma cursuri specializate și vor construi și programa un robot capabil să îndeplinească diverse sarcini pe o planșă de joc, folosind motoare și senzori.

Consiliul Județean Galați a premiat, marți, 89 de elevi din mediul rural care, la admiterea la liceu din această vară, au obținut rezultate remarcabile.

Fiecare elev care a absolvit ciclul gimnazial în unitățile de învățământ din mediul rural și a obținut anul acesta media peste 9,00 la admitere, inclusiv în învățământul vocațional, a fost premiat cu suma de 1.500 de lei.

„Este o adevărată bucurie și o mare onoare să continuăm această frumoasă tradiție de a premia excelența în educație. Anul acesta, 89 de elevi din mediul rural au dovedit că, prin muncă, determinare și ambiție, pot depăși orice barieră și pot ajunge la cele mai bune licee din județul Galați și nu numai.

Sunt mândru de acești tineri extraordinari, care ne arată că educația este drumul sigur spre un viitor mai bun. Le doresc din tot sufletul mult succes în tot ceea ce vor face. Felicit, de asemenea, părinții și profesorii lor, cei care i-au îndrumat și susținut necondiționat”, a declarat Costel Fotea, președintele Consiliului Județean Galați.

Cei 89 de elevi premiați provin din comunele: Cosmești, Ivești, Liești, Grivița, Schela, Matca, Ghidigeni, Vânători, Slobozia Conachi, Frumușița, Șendreni, Umbrărești, Barcea, Drăgănești, Cudalbi, Corod, Munteni, Fundeni, Pechea, Tudor Vladimirescu, Valea Mărului, Fârțănești, Independența, Țepu, Braniștea, Cerțești, Bălășești, Piscu, Măstăcani și Tulucești.

Cea mai mare medie, respectiv 9,87, a fost obținută de doi elevi care au absolvit școlile gimnaziale din Furcenii Noi (comuna Cosmești) și Bucești (comuna Ivești), fiind admiși la Colegiul Național "Spiru Haret" Tecuci și Colegiul Național "Vasile Alecsandri" Galați.

Școala Gimnazială nr.29 Galați anunță că a demarat proiectul „Recycle Tonomat”, finanțat prin programul Start ONG, lansat de Kaufland Romania și implementat de Asociația Act for Tomorrow.

„În fiecare zi a vieții noastre, suntem singurii responsabili de producerea de deșeuri. Urmare unei slabe acțiuni de reciclare, deșeurile poluează mediul înconjurător afectând atât viața animalelor cu care împărțim această planetă și influențând sănătatea noastră.

Cantitățile impresionante de gunoaie cărora oamenii trebuie să le facă față, trebuie să ne motiveze să facem pași importanți în domeniul reciclării, antrenând cunoștințele umanității în ceea ce privește tehnologia pentru a rezolva această problemă. Componenta educațională este o cheie importantă. Pentru a avea succes în creșterea reciclării, copiii trebuie să înțeleagă cum funcționează actualele tehnologii.

Scopul proiectului este pe de o parte de a familiariza copiii din ciclul primar și gimnaziu cu tehnologiile de reciclare existente, învățându-i să colecteze selectiv în școală și apoi să utilizeze echipamentele de colectare și sortare aflate în incinta supermarketurilor, iar pe de altă parte să devină ei înșiși creatorii noilor tehnologii prin idei de mecanisme care să servească acestui scop”, spun reprezentanții Școlii Gimnaziale nr. 29.  

Implementarea proiectului se realizează cu ajutorul echipei de robotică Rosophia #21455 a Centrului Județean de Excelență Galați.

Start ONG este un program lansat de Kaufland România şi implementat de Asociaţia Act for Tomorrow. Domeniile vizate sunt: educație, sănătate, mediu, social şi cultură. Valoarea totală a programului este de 500.000 euro.

Programul Start ONG este cel mai simplificat instrument de finanţare comunitară destinat ONG-urilor tinere, instituţiilor non-administrative şi grupurilor informale/ de iniţiativă.

Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională (CJRAE) Galați a desfășurat, recent, o activitate interesantă de autocunoaștere la clasa pregătitoare a Școlii Gimnaziale Nr. 1 Jorăști.

Elevii au primit fișe de lucru în care au desenat culoarea preferată, anotimpul preferat, jucăria preferată și, nu în ultimul rând, desenul animat preferat. Ora a continuat apoi cu invitarea fiecărui elev în fața clasei pentru a prezenta colegilor culoarea părului, a ochilor și a vestimentației pe care o purta.

„Activitatea a urmărit formarea abilităților de prezentare a elevilor, gestionarea emoțiilor în situațiile de a vorbi în fața colegilor, dar și a cadrului didactic, creșterea încrederii în sine și a coeziunii grupului clasei, prin conștientizarea resurselor pe care fiecare elev le aduce în colectiv”, afirmă reprezentanții CJRAE Galați.

Activitatea a fost susținută de profesoara Geanina-Ionela Dima, consilier școlar.

În data de 16 octombrie, la Galați a avut loc evenimentul „Ziua Internațională a Alimentației – o punte între elevi și studenți".

Evenimentul a fost organizat de Facultatea Știința și Ingineria Alimentelor din cadrul Universității „Dunărea de Jos” din Galați, cu scopul de a promova educația nutrițională și de a întări legătura dintre tinerii elevi și studenți interesați de domeniul siguranței alimentare și al nutriției.

S-au reunit sub același acoperiș, cu acest prilej, elevi de la Liceul de Turism şi Alimentație „Dumitru Moțoc”, Colegiul de Industrie Alimentară „Elena Doamna” din Galați și Colegiul Tehnic „Costin D. Nenițescu” din Brăila, cu studenții de la Știința și Ingineria Alimentelor, oferind o platformă de dialog și învățare reciprocă.

Elevii și studenții au participat la ateliere interactive unde au cunoscut principiile unei nutriții raționale, au descoperit ambalaje alimentare sustenabile, au identificat fraude alimentare, au analizat materialul genetic al fructelor și au aflat despre beneficiile consumului de pește.

„Ziua Alimentației – o punte între elevi și studenți" și-a propus să inspire tinerii să adopte un stil de viață sănătos și să înțeleagă rolul crucial al alimentației în creșterea calității vieții, afirmă organizatorii.