Joi, 22 iunie, începând cu ora 16.00, se va desfășura în Grădina Publică din Galați a treia ediție a „Galei Excelenței în Educație”, eveniment devenit reper pentru comunitate, în cadrul căruia este recunoscută și promovată performanța.
Vor fi recompensați în cadrul Galei din acest an peste 800 de elevi din clasele V-XII din municipiul Galați, care au obținut media generală 10 în anul școlar abia încheiat, precum și elevii olimpici și profesorii care i-au pregătit, dar și proiectele educaționale care pot avea un impact semnificativ în viața orașului. Vor fi premii în bani, vouchere și produse din partea sponsorilor. Valoarea totală a premiilor ce vor fi acordate este de peste 120.000 de euro.
Gala Excelenței în Educație 2023 este un eveniment organizat de Asociația Gloria Education, în colaborare cu Primăria municipiului Galați, GFG Foundation & LIBERTY Galați și Grande Gloria Production.
„Pentru un viitor mai bun trebuie să știm să încurajăm performanțele de astăzi ale copiilor noștri. Avem la Galați elevi cu rezultate remarcabile, iar strădania lor trebuie susținută și prețuită. Ei sunt cei care ne fac să fim mândri, ei sunt cei în care ne punem speranța, ei ne vor conduce peste ani, lor trebuie să le oferim tot ce avem mai bun. Felicitări tuturor copiilor premiați, părinților și profesorilor!”, spune primarul Ionuț Pucheanu.
Programul evenimentului este următorul:
16.00 – 17.00 Înregistrare elevi;
16.45 – 17.00 Deschiderea oficială;
17.00 – 18.00 Premierea elevilor (clasa a V-a);
18.00 – 18.45 Concert live susținut de Rareș, câștigătorul show-ului de talente „One True Singer”;
18.45 – 19.00 Premierea proiectelor educaționale;
19.00 – 20.45 Premierea elevilor (clasele a VI-a – a XII-a);
20.45 – 21.30 Premierea elevilor olimpici și a cadrelor didactice.
Clădirea Școlii Gimnaziale „Grigorie Teologul” (nr. 41) din Galați a fost modernizată cu fonduri europene în cadrul unui proiect în valoare de peste un milion de euro.
A fost prima investiție de anvergură la această școală din cartierul Micro 14, pe strada 1 Decembrie 1918 nr. 1A, construită în 1970, potrivit Biroului de presă al Primăriei Galați.
„Mă bucur că s-a finalizat încă un proiect pentru copiii din Galați, o investiție prin care se asigură condiții de învățare la standarde moderne pentru cei 500 de elevi și profesori de aici. Am realizat deja peste 20 de obiective de investiții ce au vizat tot atâtea unități de învățământ din oraș și avem în diverse stadii alte 30 de proiecte pentru modernizarea grădinițelor, școlilor și liceelor,” a spus primarul Ionuț Pucheanu.
În cadrul proiectului au fost prevăzute, în principal, următoarele lucrări: izolarea termică a pereților exteriori prin montarea unui strat termoizolant din vată minerală bazaltică; înlocuirea tâmplăriei interioare și exterioare existente cu tâmplărie termoizolantă; izolarea termică a planșeului; reparații capitale la instalațiile electrice, termice și sanitare; refacerea finisajelor interioare (zugrăveli, lambriuri, gresie, faianță, parchet în sălile de clasă); rampă pentru persoane cu dizabilități; hidranți exteriori; sistem de supraveghere video etc.
Proiectul de reabilitare și modernizare a Școlii Gimnaziale „Sfântul Grigorie Teologul” a avut o valoare totală de 5,6 milioane lei, din care 4,7 milioane lei, asistență financiară nerambursabilă.
În baza parteneriatului încheiat între Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați și Ministerul Educației din Turcia, parteneriat inițiat și mediat de Gulten Abdula Nazare, presedintele Uniunii Democrate Turce - filiera Galați, Facultatea de Litere organizează, în perioada 26 iunie - 21 iulie 2023, Școala de vară „Introducere în limba, cultura și civilizația turcă”, conform unui anunț postat pe site-ul universității.
Cursurile școlii de vară vor fi predate de lectorul Mehmet Kocakaplan de la Universitatea Marmara din Istanbul și se adresează studenților și cadrelor didactice ale Universității „Dunărea de Jos” din Galați care doresc să se familiarizeze cu noțiuni elementare de limbă turcă și să descopere aspecte interesante legate de cultura și civilizația turcă.
Înscrierile la Școala de vară „Introducere în limba, cultura și civilizația turcă” se fac până pe 25 iunie la adresa Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea..
Luni, 19 iunie, începe cel mai important examen pentru absolvenții clasei a VIII-a: Evaluarea Națională. Prima probă este cea scrisă la Limba și literatura română.
Miercuri, 21 iunie, este programată proba scrisă la Matematică, iar joi, 22 iunie, proba scrisă la Limba și literatura maternă.
Accesul candidaților în centrele de examen este permis între 8.00 și 8.30. Probele încep la ora 9.00.
Candidații trebuie să aibă asupra lor un act de identitate.
Se pot folosi instrumente de scris cu pastă sau cerneală albastră, iar pentru executarea schemelor și a desenelor se poate folosi și creion negru.
Ministrul Ligia Deca a semnat vineri ordinul prin care cresc sumele acordate tuturor celor care se implică în derularea examenelor și a concursurilor naționale 2023, potrivit Biroului de presă al Ministerului Educației. Ordinul are scopul de „a reconfirma importanța acestor activități și pe aceea a participării personalului didactic și didactic auxiliar la desfășurarea lor”.
Documentul prevede creșterea sumelor și pentru personalul implicat în comisiile pentru organizarea și desfășurarea admiterii în învățământul liceal, profesional și dual pentru anul școlar 2023 - 2024 și în comisiile din cadrul examenelor de absolvire/certificare a calificării profesionale pentru învățământul profesional, liceal și postliceal, sesiunile anului 2023.
Media creșterilor este de 30% față de anul 2022, pentru toate tipurile de activități din cadrul comisiilor, susține Ministerul Educației.
„Astfel, în cadrul evaluării naționale a absolvenților clasei a VIII-a 2023, norma actuală de plată prevede suma de 15 lei/lucrare corectată, față de 11 lei/lucrare corectată, în anul 2022. În cadrul examenului național de bacalaureat 2023, norma actuală de plată prevede suma de 18 lei/lucrare corectată, față de 14 lei/lucrare corectată, în anul 2022. Pentru profesorii asistenți la evaluarea națională, normele prevăd suma de 145 de lei/zi, față de 110 lei în anul 2022, în timp ce pentru profesorii asistenți în cadrul probelor scrise ale examenului de bacalaureat, normele prevăd suma de 157 de lei/zi, față de 120 de lei/zi în anul 2022”, a precizat Ministerul Educației.
Clădirea în care funcționează Grădinița „Codruța”, din cartierul gălățean Micro 19, a fost modernizată în cadrul unui proiect cu finanțare europeană derulat de către Primăria municipiului Galați.
„Este încă un obiectiv important de care vor beneficia copiii. Pe de o parte asigurăm un confort mai mare, iar pe de altă parte va scădea consumul de energie în acest spațiu al grădiniței. Și nu ne oprim aici. Vom continua investițiile în educație pentru a le asigura copiilor toate condițiile de care au nevoie”, a afirmat primarul Ionuț Pucheanu.
Principalele categorii de lucrări de intervenție la „Grădinița Codruța” au vizat: izolarea termică a clădirii, înlocuirea tâmplăriei, instalarea unor sisteme alternative de producere a energiei, modernizarea instalației de iluminat, realizarea unui sistem de preluarea a apelor pluviale etc.
Valoarea lucrărilor a fost de aproximativ 1,2 milioane de lei, din care circa un milion de lei reprezintă fondurile nerambursabile.
Primăria municipiului Galați a realizat deja 20 de obiective de investiții ce au vizat tot atâtea unități de învățământ din oraș. Mai mult, sunt în diverse stadii alte 30 de proiecte pentru modernizarea grădinițelor, școlilor și liceelor.
În vederea rezervării unui loc în căminele campusului studențesc „Al. I. Cuza” din Galați, perioada de completare și depunere a formularelor de precazare a început miercuri, 14 iunie, și se va încheia pe 25 iunie, informează Direcția cămine și cantine a Universității „Dunărea de Jos” din Galați.
Formularele pot fi obținute prin intermediul responsabililor de cămin și administrației căminului. Completarea lor presupune precizarea obligatorie a numărului de telefon și adresei de e-mail.
Formularele completate trebuie depuse de către studenți la responsabilul căminului în care doresc precazarea. Sunt disponibile căminele C, D, E, G și H.
Precazările vor fi anulate în trei situații:
- restanțe la plata regiei de cămin până la data de 14 iulie;
- debite restante pentru perioada 14 iulie – 30 septembrie, în cazul studenților cazați pe timpul verii;
- avertismente în timpul anului universitar 2022-2023, după verificarea de către comisia administrativă a Direcției cămine și cantine.
Potrivit sursei citate, validarea cererilor de precazare se va face definitiv în luna septembrie, după verificarea situației școlare și disciplinare de către comisia administrativă a DCC. Vor fi luate în considerare și eventualele daune produse spațiului de cazare oferit la începutul anului universitar 2022-2023.
Studenții din anii terminali își pot face precazare dacă intenționează să urmeze o altă formă de învățământ în cadrul Universității „Dunărea de Jos” din Galați.
„Precazările vor fi valabile doar dacă veți fi cazați și în luna iunie”, se mai arată în informarea transmisă de Direcția cămine și cantine a universității de stat gălățene.
„Copiii trebuie să aibă cele mai bune condiții, mai ales când vorbim de formarea și dezvoltarea lor. Mă bucur că am dus la bun sfârșit acest proiect important, într-o zonă populată a orașului, Liceul «Dunărea» fiind un adevărat reper”, a declarat Ionuț Pucheanu, primarul municipiului Galați, făcând referire la aspectul modern primit de Liceul Teoretic „Dunărea”, în urma unor lucrări derulate în cadrul unui proiect cu finanțare europeană.
Lucrările au presupus termoizolarea completă a clădirii, înlocuirea tâmplăriei exterioare și montarea unor pompe de căldură care vor duce la o reducere consistentă a consumului de energie pentru încălzire. În plus, s-au realizat finisaje interioare, lucrări de zugrăvit, lucrări la instalațiile de iluminat etc.
Valoarea contractului de lucrări a fost de aproximativ 2,5 milioane de lei, din care 1,8 milioane de lei sunt fonduri nerambursabile.
Liceul Teoretic „Dunărea” este situat în municipiul Galați, în cartierul Micro 18, pe strada Oltului nr. 24A.
Unitatea de învățământ a fost construită în anul 1986, are regimul de înălțime S+P+2E și o suprafață construită 824 mp. La acest liceu învață aproximativ 700 de elevi.
Primăria municipiului Galați a realizat deja 20 de obiective de investiții ce au vizat tot atâtea unități de învățământ din oraș. Mai mult, sunt în diverse stadii alte 30 de proiecte pentru modernizarea grădinițelor, școlilor și liceelor, potrivit Biroului de presă al municipalității gălățene.
Cadrele didactice au suspendat greva generală declanșată în 22 mai, au anunțat luni sindicatele din educație, iar de marți, 13 iunie, se vor reîntoarce în școli.
Condiția pusă de sindicaliști este adoptarea de către guvern a unei ordonanțe de urgență care să prevadă că salariul de bază al profesorului debutant va fi stabilit la nivelul salariului mediu brut pe economie și care reprezintă 23% din maximul grilei de salarizare din sistemul public, precum și ca prima tranșă din majorările salariile să fie de 50%, de la 1 ianuarie 2024.
„În situația în care în textul noii legi a salarizării nu se vor aplica principiile cuprinse în ordonanța de urgență, greva va fi reluată”, avertizează sindicatele.
Luni, 12 iunie, profesorii au intrat în cea de a patra săptămână de grevă.
Înscrierile pentru examenele de bacalaureat şi Evaluarea Naţională se vor prelungi până pe 16 iunie, dată la care toţi elevii trebuie să aibă situaţia şcolară încheiată, a anunţat ministrul Educaţiei, Ligia Deca, la finalul şedinţei de Guvern de duminică.
„Aşa cum ştiţi, conform calendarului actual, pe 13 iunie ar fi trebuit să se termine perioada de încheiere a situaţiilor şcolare pentru clasa a VIII-a şi pentru clasa a XII-a sau clasa a XIII-a la seral şi frecvenţă redusă. Această dată se va prelungi până pe 16 iunie. În cazul celorlalte clase nu se impun în acest moment modificări, ele având cursuri până pe 16 iunie. Practic, în acest moment, toate clasele, toţi elevii, până pe 16 iunie, trebuie să aibă situaţia şcolară încheiată. La fel, înscrierile pentru bacalaureat şi pentru Evaluarea Naţională se vor prelungi până pe 16 iunie", a spus Deca, citată de Agerpres.
Ministrul Educaţiei a amintit că Guvernul a adoptat, în şedinţa de duminică, o ordonanţă de urgenţă care conţine trei puncte: echivalarea unor probe orale de la bacalaureat cu notele din timpul liceului; examenul de titularizare se va desfăşura doar cu proba scrisă, fără a se mai face inspecţii la clase; se renunţă la evaluarea la clasa a VI-a.
Ligia Deca a explicat că această ordonanţă era necesară având în vedere cele trei săptămâni de protest al profesorilor.
În legătură cu concursul de titularizare, ministrul Educaţiei a precizat că, în contextul grevei, s-a luat decizia ca acest examen să fie susţinut doar la proba scrisă, renunţându-se la inspecţia la clasă sau la proba practică.
Error: No articles to display