Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați, prin Departamentul de Engleză din cadrul Facultății de Litere și Departamentul de Teatru și Arte Plastice de la Facultatea de Arte, organizează, online și onsite, pe 17-18 octombrie, Conferința Internațională cu titlul: “The Olfactory Story of Perfume in Literature, Psychology and the Arts”, aflată la prima ediție.
Deschiderea conferinței va avea loc la Sala Senatului, pe 17 octombrie, de la ora 10,00, în prezența rectorului universității gălățene, prof. univ. dr. ing. habil. Marian Barbu.
În cele două zile, în Sala Multimedia de la sediul central din strada Domnească nr. 47, vor fi prezentări și ateliere/paneluri în următoarele domenii de cercetare: Literatura britanică și a Commonwealth-ului; Literatura americană și universală; Studii culturale britanice; Studii de traducere și analiza discursului; Semiotică și stilistică; Psihologie; Studii cinematografice și alte arte.
Vor conferenția în plen:
- conf. dr. dr. Mădălina Diaconu, de la Universitatea din Viena, autoarea cărții „Despre miresme şi duhori. O fenomenologie a olfacției”, Ed. Humanitas, (online),
- Claudiu Sfirschi Laudat, editorul șef al revistei Osmé – The Perfume Review,
- conf. dr. Alina Bottez, de la Universitatea București;
- Pascal Lardellier, prof abilitat la Universitatea Bourgogne Franche-Comte din Franta (online),
- prof. habil. dr. Arthur Tuluș, prorector UDJG,
- dr. Doru Căstăian, prof. asociat la Facultatea de Istorie, Filosofie și Teologie a UDJG și psiholog clinician,
- psihoterapeut Mioara Grigoraș.
Studenții Facultății de Arte, coordonați de lect. dr. Miruna Drăgușin și lect. dr. Tudor Şerban, vor realiza, în holul Universității, expoziția cu titlul: „Whispers of Scent”, ce conține lucrări inspirate de această temă. Vernisajul va avea loc joi, în deschiderea conferinței, iar lucrările vor rămâne pe simeze până luni.
„Pentru poeți, romancieri, muzicieni, pictori, ilustratori, fotografi și psihologi, parfumul a fost întotdeauna o muză, iar povestea sa olfactivă în literatură, psihologie și artă este o dovadă a puterii de a modela percepția și emoția umană. La fel ca imaginile vizuale sau descrierile auditive, imaginile olfactive în literatură, psihologie și arte pot evoca emoții puternice și crea peisaje mentale vii pentru cititori. De la «În căutarea timpului pierdut» a lui Marcel Proust, la «Parfumul: povestea unui criminal» de Patrick Süskind, la piesa «Menajeria de sticlă», de Tennessee Williams sau la «O sută de ani de singurătate», de Gabriel García Márquez, călătoria olfactivă îl transportă pe protagonist într-un anumit moment din trecut, în căutarea identității”, a explicat lect. univ. dr. Lidia Mihaela Necula, organizatorul acestui eveniment.
Asigură-te că ai introdus toate informațiile necesare, indicate printr-un asterisk (*). Codul HTML nu este permis.
Error: No articles to display