Divertisment

Elevii gălățeni, invitați la cabinele Transurb

Elevii gălățeni, invitați la cabinele Transurb

Societatea de transport în comun Transurb Galați îi invită pe toți elevii să se prezinte la centrele de comercializare a titlurilor de călătorie Transurb, în vederea activării sau reînnoirii abonamentelor de călătorie gratuite acordate acestora în baza HCL în vigoare, pentru anul 2023-2024.

Vineri, 22 septembrie, cabinele vor funcționa după un program special și vor fi deschise de la ora 10.00 până  la ora 18.00.

„Acest demers este efectuat în vederea evitării aglomerației de la cabine și ca urmare a declarării zilei de 22 septembrie 2023 zi de călătorie gratuită pentru toate persoanele care circula cu mijloacele de transport public în comun”, menționează Transurb.

Documentele necesare în vederea acordării abonamentelor gratuite sunt:

- pentru elevii de peste 14 ani – actul de identitate, carnetul de elev vizat pe anul 2023-2024 sau adeverință  eliberată de unitatea de învățământ din care face parte elevul, din care să reiasă că acesta este înscris în anul școlar 2023-2024;

- pentru elevii sub vârsta de 14 ani – abonamentul se solicită de unul dintre părinți sau tutorele legal al copilului, pe baza carnetului de elev vizat pe anul 2023-2024 sau a adeverinței din care să reiasă ca acesta este înscris în anul școlar 2023-2024.

Cabinele care vor funcționa după programul 10.00-18.00 în data de 22 septembrie sunt cele din: Micro 39, Micro 13,  Piața Energiei, IREG, Siret, Micro19 (capăt de linie tramvai), Micro 19 (capăt de linie troleibuz), Neacșu, Spitalul Județean, Țiglina 1, Bănci, Centru, Piața Centrală, Gara CFR și Bariera Traian.

Evaluați acest articol
(0 voturi)