Elevii gălățeni Alesia Șerban-Radovici și David Teodor Nicodim au reprezentat cu succes Galațiul la Olimpiada Internațională de Astronomie și Astrofizică, desfășurată la Kathmandu, Nepal.
Cei doi erau, la momentul înscrierii în concurs, elevi în clasa a VIII-a ai Școlii Gimnaziale nr. 29 Galați. Acum, ambii sunt elevi în clasa a IX-a la Colegiul Național „Vasile Alecsandri”.
La Kathmandu, România a fost reprezentată de două echipe, datorită rezultatelor foarte bune obținute în anii precedenţi.
Component al primei echipe a României, David Teodor Nicodim a fost recompensat cu menţiune. Alesia Șerban Radovici, care a concurat pentru echipa secundă a ţării noastre, a câștigat medalia de bronz.
La această ediţie a Olimpiadei Internaționale de Astronomie și Astrofizică, România a obţinut 7 medalii, din care 2 de argint şi 5 de bronz. Galațiul a fost singurul oraș din țară cu doi reprezentanți, ceilalți componenți ai lotului național fiind din Timișoara, Pitești, Botoșani, Piatra Neamț, Ploiești şi Craiova.
Felicitări celor doi elevi, părinților lor și profesoarelor Lucia Popa și Elena Seciu!