Cea de-a 105-a ediție a Colocviilor Constructorilor de Nave gălățeni va avea loc vineri, 1 martie, în Amfiteatrul D 01, de pe strada Domnească nr. 111 (vizavi de Catedrala Arhiepiscopală).
Primul subiect de pe ordinea de zi a întâlnirii este „Cererea de pe piața construcțiilor de nave noi, în perioada 2024-2040”, prezentată de directorul ANCONAV, ing. Gelu Stan.
Va urma apoi „Inteligența Artificială (AI) și aplicațiile sale în domeniul naval”, prezentată de inginerul Dorin Gușetu, specialist în automatică și informatică aplicată.
Evenimentul este organizat de ANCONAV, cu sprijinul Facultății de Arhitectură Navală din cadrul Universității „Dunărea de Jos” din Galați și va începe la ora 11:00.