Educație

Rată de promovare de 28,4% la a doua sesiune de bacalaureat

Rată de promovare de 28,4% la a doua sesiune de bacalaureat

Rata de promovare la cea de-a doua sesiune a examenului de bacalaureat este de 28,4%, informează Ministerul Educației și Cercetării. Mai exact, 7.306 de candidați au promovat examenul, conform datelor publicate de către minister înaintea contestațiilor.

Ratele de reușită atât pentru promoția 2025 (4.508 candidați promovați), cât și pentru promoțiile anterioare (2.798 de candidați promovați) se situează la același nivel: 28,4%.

Rata de participare a fost de 84,9%. S-au prezentat 25.710 candidați din totalul celor 30.279 de candidați înscriși. Au fost eliminați pentru fraudă sau tentativă de fraudă 69 de candidați.

Rezultatele finale vor fi afișate marți, 26 august.

Nota minimă de promovare a fiecărei probe scrise este 5 (cinci), iar media necesară pentru a promova examenul este cel puțin 6 (șase). Rata de promovare este calculată din totalul candidaților prezenți, incluzând în această categorie și candidații eliminați.

În funcție de profil, rata de promovare a fost următoarea:

- 35,6% la profilul teoretic, din 5.821 candidați înscriși;

- 22,6% la profilul tehnologic, din 10.417 candidați înscriși;

- 36,2% la profilul vocațional, din 2.050 candidați înscriși.

Cele mai mari rate de promovare le-au avut județele Caraș-Severin (38,7%), Dolj (37,3%), Olt (37,1%), Alba (34,8%), Vaslui (32,8%), precum și Sectorul 6 al Capitalei (33,6%). În statistică au fost luați în calcul doar candidații din promoția curentă.

Cele mai mici rate de promovare s-au înregistrat în județele: Mureș (21,7%), Gorj (22,2%), Sălaj (22,5%), Arad (23,6%).

Comparativ cu sesiunea de acum un an, singurul județ în care a crescut rata de promovare este Bistrița Năsăud (plus 1,7%), în timp ce în Bihor s-a menținut rata de promovare.

Cea mai mare scădere a ratei de promovare s-a înregistrat în Sectorul 4 (o scădere de 22,2%), dar și în sectoarele 2 și 3 (o scădere de 11%), precum și în județele Argeș (-12,6%), Călărași (- 11,4%), Brăila (-11,2%).

Evaluați acest articol
(0 voturi)