Rectorul Universității „Dunărea de Jos” din Galați, Puiu Lucian Georgescu, a anunțat, într-o conferință de presă desfășurată miercuri, că cere demisia ministrului Educației, Ligia Deca, pentru „o ingerinţă politică în viaţa universitară total nepermisă de lege, de Constituţie şi de moralitatea statului de drept".
„Solicit demisia doamnei ministru. În același timp cer, din punct de vedere tehnic, să ne precizeze ministerul cum facem să continuăm să existăm după 20 februarie. Cum vom face să respectăm legea şi să funcționăm normal, fiind la începutul unui semestru universitar. Ar fi bine să ne trimită de pe acum ministerul lista celor pe care îi vrea la conducerea universității în calitate de coordonatori de credite, ca să nu mai pierdem timpul şi să-i punem de mâine să se ocupe de managementul universității”, a declarat rectorul gălățean.
Declarația sa vine la puțin timp după ce Ministerul Educației nu a validat alegerile pentru funcția de rector organizate la jumătatea lunii decembrie.
Potrivit lui Puiu Lucian Georgescu, Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați va intra în blocaj după data de 20 februarie, zi în care mandatul său de rector se va încheia.
„Din acel moment, conducerea executivă cu responsabilitatea coordonatorilor de credit este terminată. Nu există nicio formă legală prin care aceste mandate să fie prelungite. Asta înseamnă că plata salariilor, care este în jur de 3,5 milioane de euro pe lună, va fi suspendată. Înseamnă că toate obligaţiile care sunt asumate din partea universităţii, din partea ordonatorului de credite, adică rectorul, nu vor mai putea fi satisfăcute”.
„ Ministerul dorește un blocaj total al universităţii, poate şi desfiinţarea acesteia şi se gândeşte, aşa cum mi s-a sugerat, că pe 20 februarie va numi un ordonator de credite direct, fără să ţină cont în niciun fel de legislaţie, de morală sau de autonomia universitară. În acest fel, probabil va ajunge în universitate să decidă cine trebuia să decidă”, a mai spus Puiu Lucian Georgescu.