Educație

Studenții își pot cumpăra din nou online bilete și abonamente

Studenții își pot cumpăra din nou online bilete și abonamente

CFR Călători anunță că, începând din 5 martie, studenții pot cumpăra online bilete și abonamente cu reducere 90% prin aplicația disponibilă pe site-ul companiei sau descărcabilă pe dispozitive mobile, precum și de la automatele de vânzare din stații.

Potrivit companiei, biletele și abonamentele cu reducere de 90% se emit pe rutele dintre localitatea de domiciliu și localitatea în care se află instituția de învățământ superior la care studentul este înmatriculat, pe baza ID student, eliberat pentru confirmarea calității de student și a rutei pentru care beneficiază de reducere.

Pentru obținerea ID student, este necesar ca studenții să se prezinte o singură dată la orice casă de bilete, în timpul programului de lucru, cu actul de identitate și legitimația de student pentru reducere/gratuitate la transport.

În tren, studenții vor prezenta legitimația de călătorie cu reducere (bilet, abonament) și legitimația de student pentru reducere/gratuitate la transport.

Evaluați acest articol
(0 voturi)