De mâine, din nou la școală
Cadrele didactice au suspendat greva generală declanșată în 22 mai, au anunțat luni sindicatele din educație, iar de marți, 13 iunie, se vor reîntoarce în școli…
Cadrele didactice au suspendat greva generală declanșată în 22 mai, au anunțat luni sindicatele din educație, iar de marți, 13 iunie, se vor reîntoarce în școli…
Înscrierile pentru examenele de bacalaureat şi Evaluarea Naţională se vor prelungi până pe 16 iunie, dată la care toţi elevii trebuie să aibă situaţia şcolară î…
Probele de competențe la Bacalaureat 2023 - care ar fi trebuit să înceapă luni, 12 iunie - au fost decalate, în contextul în care profesorii continuă greva, iar…
Concursul național de chimie pentru elevii din clasa a VII-a „Raluca Rîpan”, aflat la a XVI-a ediție, se va desfășura la Galați, în perioada 8-11 iunie, sub egi…
Greva generală din Educaţie continuă, au anunţat duminică reprezentanţii federaţiilor sindicale, menţionând că "textul OUG 53/2023 este nemulţumitor", relatează…
Examenele naţionale îşi păstrează calendarul, în condiţiile în care cadrele didactice se întorc de săptămâna viitoare în sălile de clasă. În caz contrar, va fi…
Concursul Interdisciplinar „Cultură și civilizație în România”, etapa națională, desfășurat în perioada 25-28 mai la Baia Mare, județul Maramureș, a adus…
Niciun elev nu va rămâne cu situaţia şcolară neîncheiată şi niciun elev care se află în clasa a VIII-a sau a XII-a nu va rămâne fără posibilitatea de a susţine…
Luni, 29 mai, se intră în cea de-a doua săptămână a grevei generale declanșate de sindicatele din învățământ, care aduce mișcări de stradă ale cadrelor didactic…