Şi totuşi, nevoia de pregătire suplimentară există
„Nu suntem de acord nici cu ideea de a interzice meditaţiile total. Pregătirea suplimentară, pregătirea în privat sunt lucruri care au existat şi vor exista înt…
„Nu suntem de acord nici cu ideea de a interzice meditaţiile total. Pregătirea suplimentară, pregătirea în privat sunt lucruri care au existat şi vor exista înt…
Sumele pe care cadrele didactice şi auxiliare le primesc pentru participarea în comisiile de examene din acest an au fost aprobate prin Ordinul de ministru nr…
Ministerul Educaţiei propune introducerea catalogului electronic, potrivit unui document obţinut de Edupedu.ro privind modificarile aduse Regulamentului de func…
O delegaţie a conducerii Universităţii „Dunărea de Jos” din Galaţi, în frunte cu Prof. univ. dr. ing. Puiu Lucian Georgescu, Rectorul UDJG participă, în interva…
Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a declarat, joi, că pachetul legislativ privind educaţia trebuie să fie pus în consultare publică cât mai curând, apoi să f…
Timp de 2 ani, pe timpul pandemiei, milioane de elevi din întreaga lume au folosit aplicaţii online pentru a participa la cursuri, scrie Europa Liberă. Un studi…
Guvernul a aprobat azi o ordonanţă de urgenţă care legalizează cursurile online în universităţi, începând cu acest an universitar 2022-2023. Recent, ministrul C…
Facultatea de Automatică, Calculatoare, Inginerie Electrică şi Electronică din cadrul Universităţii „Dunărea de Jos” din Galaţi, alături de Inspectoratul Şcolar…
Până pe 27 mai, elevii de clasa a XII-a se pot înscrie la examenul de Bacalaureat 2022, potrivit calendarului oficial. Ministerul Educației a trimis inspectorat…