O a doua şansă pentru cei care nu au avut posibilităţi la vremea lor
Şcolile pot înfiinţa clase pentru cei care nu au finalizat învăţământul primar, gimnazial sau liceal, dupa ce metodologia Programului „A doua şansă”, care se ap…
Şcolile pot înfiinţa clase pentru cei care nu au finalizat învăţământul primar, gimnazial sau liceal, dupa ce metodologia Programului „A doua şansă”, care se ap…
O echipă de inspectori şcolari face verificări la Colegiul Naţional Pedagogic Constantin Brătescu, după ce Asociaţia Elevilor din Constanţa (AEC) a sesizat că l…
În unitățile de învățământ preuniversitar se organizează activități educaționale și/sau culturale, pentru “promovarea și încurajarea lecturii”, potrivit noii le…
Studenţii români se poziţionează spre finalul unui clasament european în ceea ce priveşte cunoştinţele legate de teoria evoluţiei şi acceptarea ei şi spre frunt…
Premierul şi ministrul Educaţiei discută în această dimineaţă despre proiectul „România educată”, a cărui implementare legislativă, prevăzută într-un memorandum…
Trei sindicate din Educaţie solicită partidelor din coaliţia de guvernare “să declare public dacă susţin sau nu învăţământul românesc, având în vedere refuzul P…
Administrarea de teste antigen pe bază de salivă din unităţile de învăţământ, în săptămâna 31 ianuarie-4 februarie 2022, a arătat un număr de 8.005 teste de sal…
Vineri, 4 februarie, ar fi trebuit să se semneze un nou acord între sindicatele din Educaţie şi Guvern, care să prevadă soluţii „pentru modificarea Legii-cadru…
UDMR a lansat joi o campanie de şcolarizare pentru a promova alegerea învăţământului în limba maghiară, care se adresează familiilor având copii de 6-7 ani, car…