Ministerul Educației a publicat, vineri, pe site-ul propriu lista intermediară a proiectelor admise în vederea finanțării în cadrul Apelului pentru microbuze electrice pentru elevi prin PNRR.
Pe lista județelor ale căror cereri au fost admise se numără și Galațiul.
Vehiculele vor fi achiziționate de Ministerul Educației, apoi transferate către unitățile administrativ-teritoriale care au făcut solicitări în acest sens.
Microbuzele au capacități de 8+1 locuri, respectiv, 16+1 locuri. Singurele cheltuieli care vor trebui asigurate de către UAT-uri sunt cele legate de întreținerea microbuzelor, asigurarea pieselor de schimb și plata salariilor pentru conducătorii auto.
Prefectul Claudiu-Sorin Gavril a convocat, la sediul Prefecturii Galați, reprezentanți ai Inspectoratului Școlar Județean, ai Direcției de Sănătate Publică și ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență, pentru a ști care este situația la zi a unităților de învățământ din Județul Galați și care sunt problemele reale la acest moment.
„Vom organiza întâlniri recurente la sediul Prefecturii, pentru a analiza progresul acestui proces și voi merge personal, prin sondaj, la unitățile de învățământ din județ, pentru a fi siguri că toate instituțiile implicate acționează cu responsabilitate, pentru a asigura un climat optim copiilor și tinerilor gălățeni”, a declarat subprefectul Ciprian Manea, după întâlnirea pe care a condus-o.
Ministerul Educaţiei a informat că 8.008 candidaţi au fost prezenţi miercuri la proba scrisă din cadrul examenului naţional de definitivare în învăţământ - sesiunea 2023.
Dintre cei 8.485 de candidaţi cu drept de participare, 330 au decis să se retragă din motive personale. Din cauza unor tentative de fraudă au fost eliminaţi patru candidaţi, iar 477 de candidaţi nu s-au prezentat.
În total, au fost transmise spre centrele de evaluare 7.674 de lucrări.
Primele rezultate vor fi afişate în data de 25 iulie, în centrele de examen şi pe pagina dedicată examenului. Contestaţiile pot fi înregistrate la centrele de examen, în zilele de 25 iulie (până la ora 20,00) şi 26 iulie (până la ora 12,00).
Nota minimă de promovare a examenului este 8 (opt).
Cadrele didactice care promovează examenul dobândesc dreptul de practică în învăţământul preuniversitar.
Rezultatele finale se afişează la centrele de examen şi online, pe site-ul menţionat, în data de 1 august.
Principala clădire a Colegiului Tehnic „Traian Vuia” din municipiul Galați, fostul Liceu Auto, a fost modernizată în cadrul unui proiect cu fonduri europene de aproximativ 1,7 milioane de euro, informează Biroul de presă al Primăriei Galați.
„Totul pornește de la educație și este important să le asigurăm copiilor cele mai bune condiții în unitățile școlare. De aceea, am adus la noi standarde clădirea acestui liceu cu o frumoasă tradiție în orașul nostru”, a declarat primarul Ionuț Pucheanu.
În principal, s-au realizat lucrări de reabilitare termică și de consolidare, reabilitarea instalațiilor sanitare și electrice, înlocuirea tâmplăriei interioare, refacerea placajelor cu faianță, zugrăveli lavabile la pereți și tavane, lucrări de sistematizare verticală, achiziționare de mobilier școlar (bănci, scaune, catedre) și calculatoare.
Lucrările sunt în curs de recepție.
Valoarea totală a proiectului cu finanțare europeană este de 8,1 milioane de lei, din care cheltuieli totale nerambursabile reprezintă circa 3,8 milioane de lei.
Primăria Galați mai are un proiect aprobat pentru finanțare în cadrul PNRR, ce presupune renovarea cantinei, a sălii de sport, a două cămine, a două ateliere și a simulatorului de la Liceul Auto. Valoarea totală a acestui proiect este de circa 4 milioane de euro.
În perioada 10-14 iulie 2023 în orașul Porto din Portugalia, la ISAG - European Business Schoola avut loc cursul de învățare și formare a cadrelor didactice și formatorilor privind folosirea metodologiei dezbaterii, desfășurat în cadrul proiectului Erasmus +, DEBATE, finanțat de Spanish Service for the Internationalisation of Education (SEPIE), informează Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați.
Profesorii și formatorii instituțiilor partenere ale proiectului au fost instruiți, într-o activitate de învățare față în față, timp de 5 zile, în vederea folosirii metodologiei dezbaterii.
Potrivit sursei citate, proiectul DEBATE este derulat de 6 parteneri din 5 țări: ESIC University, Spania, Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați, Ensino Superior Empresarial, LDA., Portugalia, Asociacion de innovacion emprendimiento y tecnologias de la informacion y la comunicacion (INNETICA), Spania, Kultur Egitim ve Proje Dernegi, Turcia și University of Peloponnese, Grecia.
Obiectivul principal al întâlnirii a fost acela de instruire a formatorilor și cadrelor didactice în vederea aprofundării metodologiilor de stimulare a dezbaterii în sala de curs pentru dezvoltarea abilităților și a gândirii critice.
Participanții la cursurile de formare vor organiza laboratoarele locale cu studenții în vederea punerii în practică a cunoștințelor dobândite.
La Valea Mărului a avut loc, în această săptămână, recepția unui centru multifuncțional pentru activități didactice și sportive.
Noul imobil este prevăzut cu demisol, parter și două etaje, la ultimul etaj fiind amenajată o sală de sport.
Elevii din Valea Mărului vor mai avea la dispoziție la noul centru multifuncțional „Doamna Nica” laboratoare de fizică, chimie și informatică, precum și o bibliotecă.
Valoarea investiției este de aproximativ 3 milioane de euro.
Conform primarului Florin Virgil Doca-Vălmăreanu, la recepția obiectivului au participat reprezentanți de la Inspectoratul de stat în construcții, Inspectoratul pentru situații de urgență, proiectanți, constructori, beneficiari, specialiști.
Miercuri a fost o zi plină de voie bună și emoție la Centrul Județean de Resurse și de Asistență Educațională (CJRAE) Galați, care a oferit, pentru 39 de copii entuziasmați din comunitățile Bălășești, Vlădești și Berești, o zi specială plină de aventură și râsete.
„Copiii și-au testat curajul în Parcul de Aventură amenajat în Pădurea Gârboavele, îndrăznind să escaladeze trasee cu diferite grade de dificultate, să treacă prin punți suspendate și să se cațăre prin copaci în siguranță. Apoi au vizitat Muzeul Satului, aflat în apropiere și Grădina Zoologică, unde au fost încântați să vadă o multitudine de specii de animale domestice și sălbatice. Aventura nu se putea incheia mai frumos decât cu un moment răcoritor la Deliria Aquapark, unde micuții au luat masa și s-au putut relaxa într-un mediu plăcut și distractiv”, povestesc reprezentanții CJRAE Galați.
Uniunea Editorilor din România (UER) a protestat, miercuri, împotriva modului în care se organizează licitaţiile publice pentru manualele şcolare, pe care l-a calificat drept "total neadecvat".
Conform unui comunicat de presă al UER transmis Agerpres, de peste 10 ani, consecutiv, etapa licitaţiei în care cadrele didactice ar trebui să îşi manifeste opţiunile pentru manuale este programată în vacanţa de vară.
Reprezentanţii editorilor susţin că au solicitat Ministerului Educaţiei, în repetate rânduri, să ajusteze calendarul licitaţiei de manuale, astfel încât cadrele didactice să aibă timpul necesar selectării în cursul anului şcolar. Potrivit UER, toate demersurile făcute au rămas fără ecou, situaţia fiind neschimbată din anul 2013.
"După perioada recent încheiată, cu greve, întârzieri în parcurgerea materiei şi încheierea situaţiilor şcolare de sfârşit de an, examene şi evaluări, cadrele didactice sunt supuse la o nouă presiune: parcurgerea unui număr semnificativ de pagini pentru a putea face selecţia manualelor, în timpul concediului de odihnă. În aceste condiţii, un număr semnificativ de profesori şi-au declinat această responsabilitate. Iar procesul, în loc să fie unul normal, în care profesorii conlucrează şi aleg manualele adecvate la clasă, devine unul discreţionar, în care directorul (sau altcineva!) alege manualele după criterii subiective şi nu pedagogice", a explicat UER, potrivit sursei citate.
În topul realizat de platforma admitereliceu.ro pe baza notelor obținute de elevii de clasa a VIII-a la Evaluarea Națională, Colegiul Național „Vasile Alecsandri” ocupă locul I pe țară, cu o medie a notelor obținute de 9,69.
Performanța CNVA-ului este cu atât mai mare cu cât a depășit alte colegii de prestigiu din țară, printre care „Tudor Vianu” și „Gheorghe Lazăr” din București (cu medii de 9,67, respectiv, 9,62), clasate pe locurile II și III.
La nivel județean, clasamentul primelor 10 locuri arată astfel:
1. Colegiul Național „Vasile Alecsandri” 9,69 (60 de elevi înscriși)
2. Colegiul Național „Mihail Kogălniceanu” 9,05 (29 de elevi)
3. Colegiul Național „Spiru Haret” Tecuci 8,88 (30 de elevi)
4. Şcoala Gimnazială Nr. 29 Galaţi 8,74 (116 elevi)
5. Colegiul Naţional „Costache Negri” 8,71 (58 elevi)
6. Liceul Teoretic „Emil Racoviţă” 8,68 (27 elevi)
7. Liceul Teoretic „Dunărea” 8,64 (24 elevi)
8. Şcoala Gimnazială Nr. 28 Galaţi 8,58 (100 elevi)
9. Şcoala Gimnazială „Mihail Sadoveanu” 8,33 (98 elevi)
10. Şcoala Gimnazială Nr. 25 Galaţi 8,32 (45 elevi înscriși).
Topul şcolilor generale din România pentru anul 2023 a fost realizat de platforma admitereliceu.ro, calculându-se media aritmetică pentru mediile de admitere ale tuturor elevilor din şcolile respective.
Absolvenții de liceu gălățeni și cei care nu au putut participa la prima sesiune a examenului de bacalaureat se pot înscrie, în perioada 17-24 iulie, la acea de-a doua sesiune.
Probele de competențe lingvistice și cele de competențe digitale vor fi în continuare echivalate cu mediile obținute în liceu.
Probele scrise vor avea loc astfel:
- 16 august - limba și literatura română,
- 17 august - proba obligatorie a profilului,
- 18 august - proba la alegere a profilului și specializării,
- 21 august - proba pentru limba și literatura maternă.
Rezultatele se vor afișa pe 25 august, până la ora 12.00. În aceeași zi, până la ora 18.00, se pot depune și contestațiile.
Între 26 şi 28 august va avea loc soluționarea contestațiilor, iar rezultatele finale vor fi afişate pe 29 august.