Olimpiada Națională de Limbi Clasice: Greacă Veche, Latină, organizată de către Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) Galați și Școala Gimnazială „Mihail Sadoveanu” Galați, s-a încheiat. Festivitatea de premiere având loc marți, 29 aprilie, în Aula Magna a Universității „Dunărea de Jos” din Galați.
ISJ Galați adresează mulțumiri partenerilor principali – Consiliul Județean Galați, Primăria Municipiului Galați și Universitatea "Dunărea de Jos" pentru sprijinul acordat –, precum și tuturor celor care s-au implicat în buna organizare a acestui eveniment de amploare.
Printre premianți s-au numărat și doi elevi din Galați.
Pavel Constandache, de la Seminarul Teologic Ortodox „Sf. Ap. Andrei”, clasa a IX-a, a obținut Premiul al II-lea și Medalie de aur din partea Societății de Studii Clasice.
Matei-Dacian Boboc, de la Colegiul Național „Costache Negri”, clasa a IX-a, a obținut Mențiune și Medalie de argint din partea Societății de Studii Clasice.
Suplimentar, cei doi elevi au primit Premii speciale din partea Consiliului Județean Galați și a Comunității Elene Galați, parteneri în organizarea olimpiadei.
Ambii elevi sunt îndrumați de profesoara Valentina Cacenschi.
A fost atribuit contractul privind „Reabilitarea și eficientizarea energetică a Grădiniței cu program prelungit nr. 9 Corp A + Corp B”, iar lucrările urmează a fi realizate cu fonduri europene prin Programul Regional Sud-Est 2021-2027, informează Primăria municipiului Galați.
Contractul în valoare de 7,8 milioane de lei fără TVA a fost atribuit firmei Coop Galați Societate Cooperativă, iar durata este de 21 de luni.
Grădinița cu program prelungit nr. 9, situată pe strada Constructorilor nr. 14, este alcătuită din două corpuri de clădire și are regim de înălțime S+P+1E.
Prin proiect se prevede reabilitarea și eficientizarea energetică a ambelor corpuri de clădire prin realizarea în principal a următoarelor lucrări: termoizolarea fațadelor; înlocuirea tâmplăriei interioare și exterioare; refacerea/modernizarea instalațiilor sanitare, electrice și termice (inclusiv montare pompe de căldură) și a sistemului de ventilație; refacerea finisajelor interioare și exterioare; amenajarea spațiilor verzi etc.
Începând cu data de 30 aprilie vor putea fi organizate concursurile pentru ocuparea posturilor didactice vacante sau temporar vacante din unitățile de învățământ preuniversitar de stat și din instituțiile de învățământ superior de stat.
Pentru anul școlar 2025-2026 vor fi disponibile 62.514 posturi didactice de predare. Vor putea fi ocupate prin concurs și posturile vacante din unitățile de educație extrașcolarã, centrele județene sau cel al municipiului București de resurse și asistență educațională.
Din totalul de 229.119 posturi didactice de predare ocupate în actualul an școlar, 32.385 posturi sunt ocupate de cadre didactice angajate pe perioadă determinată de un an școlar, pentru care contractul individual de muncă încetează de drept la data de 31 august 2025. Alte 30.129 posturi sunt ocupate de cadre didactice angajate în regim de plată cu ora, contractele individuale de muncã ale acestora încetând de drept până la data de 31 august 2025, respectiv la data finalizãrii cursurilor.
Astfel, în anul școlar viitor, urmeazã a fi ocupate cele 62.514 posturi didactice de predare care se vacantează la 31 august anul acesta.
Marți, 29 aprilie, începe a patra ediție a unui proiect unic în țară – „Muzeele prin ochii copiilor” – prin care încă 2.500 de elevi, mai ales din mediul rural, vor putea vizita gratuit toate muzeele din subordinea Consiliului Județean Galați.
„Este un proiect de suflet în primul rând, un proiect la care, în precedentele trei ediții, au participat aproape 12.200 de copii de la școlile din comunele gălățene, dar și din Tecuci, Târgu Bujor și Berești, precum și de la școlile speciale. Bucuria pe care acești copii au avut-o prin aceste vizite – mulți dintre ei aflați pentru prima dată într-o excursie, pentru prima dată într-un muzeu sau o grădină botanică - ne-a determinat să continuăm acest proiect, prin alocarea unei finanțări de 420.000 lei, ce va acoperi toate costurile cu transportul, masa și mici suveniruri pentru grupurile de elevi, pe tot parcursul excursiilor”, a declarat Costel Fotea, președintele Consiliului Județean Galați.
Proiectul „Muzeele prin ochii copiilor” are ca scop promovarea valorilor culturale gălățene în rândul elevilor din județul Galați, contribuind totodată la dezvoltarea personală a elevilor gălățeni prin cunoașterea valorilor locale și stimularea interesului pentru propriul viitor.
În prima zi din ediția a patra a proiectului, vor participa patru grupuri de elevi - în total aproape 250 de copii - din 10 localități gălățene: Cudalbi, Cerțești, Berești, Cuca, Rediu, Costache Negri, Braniștea, Băneasa, Slobozia Conachi și Târgu Bujor.
Copiii vor fi transportați la obiective cu autocarul și vor fi însoțiți pe tot parcursul excursiei atât de cadre didactice, cât și de reprezentanți ai Consiliului Județean.
Copiii vor putea vizita Muzeul „Casa Cuza Vodă”, Muzeul de Istorie „Paul Păltănea”, Grădina Botanică, Grădina Zoologică, Muzeul de Artă Vizuală, Muzeul Satului și Muzeul Pescăresc.
Proiectul „Muzeele prin ochii copiilor” este derulat de Consiliul Județean Galați în parteneriat cu instituțiile de cultură din subordine, precum și cu Inspectoratul Școlar Județean.
106 elevi din Galați cu rezultate deosebite la olimpiade în cursul anului școlar trecut și 88 de profesori care i-au pregătit vor fi premiați. Valoarea premiilor în bani se ridică în total la 272.411 de lei, informează Primăria Galați.
Astfel, premierea elevilor și a profesorilor care i-au pregătit, pentru anul școlar 2023-2024, se va face în bani, în cuantumuri egale, în funcție de performanța obținută.
La olimpiade internaționale este vorba despre: Premiul I - Medalie de Aur - 6.000 de lei, Premiul II - Medalie de Argint - 4.000 de lei, Premiul III - Medalie de Bronz - 3.700 de lei, Premiul Special – 2.700 de lei, Mențiune - 2.700 de lei. La olimpiadele internaționale, trei elevi gălățeni au obținut medalie de aur, un elev a obținut medalie de argint, un elev a obținut medalie de bronz și un elev a obținut mențiune.
La olimpiadele naționale, Premiul I va fi recompensat cu 2.250 de lei, Premiul II - 1.600 de lei, Premiul III - 1.150 de lei, Mențiune – 700 de lei. La olimpiadele naționale, 16 elevi au obținut premiul I, 25 elevi au obținut premiul II, 7 elevi au obținut premiul III, 52 de elevi au obținut mențiune.
Elevii care au obținut performanțe la olimpiade, la discipline diferite, vor fi premiați pentru fiecare performanță în parte.
Cadrele didactice care au îndrumat mai mulți elevi premiați la olimpiadele naționale și internaționale vor primi un singur premiu, în bani, egal cu valoarea premiului primit de către elevul care a obținut cea mai bună performanță.
În cazul performanțelor realizate de către elevii coordonați de un colectiv de cadre didactice, membrii respectivului colectiv primesc premii în bani de valori egale. Valoarea cumulată a premiilor cadrelor didactice este în cuantum egal cu valoarea premiului primit de elevul pe care l-au îndrumat.
Acordarea acestor premii a fost aprobată astăzi de către Consiliul Local. Premiile vor fi acordate în perioada următoare.
„Rezultatele excepționale ale elevilor gălățeni la olimpiadele școlare ne fac mândri și ne oferă încredere că viitorul nostru este pe mâini bune. Este dovada clară că munca, perseverența și pasiunea dau roade, mai ales atunci când sunt susținute de cadre didactice implicate și dedicate, dar și de familie. Premierea acestor tineri este recunoștința întregii comunități, un gest firesc, un semn de respect și de încurajare pentru efortul depus. Educația rămâne o prioritate pentru administrația locală gălățeană, așadar vom continua să susținem performanța la toate nivelurile”, afirmă primarul municipiului Galați, Ionuț Pucheanu.
A fost lansat în licitație contractul pentru modernizarea Colegiului de Industrie Alimentară „Elena Doamna” Galați, respectiv a corpului de școală și a atelierului, în cadrul unui proiect cu fonduri europene, informează Primăria Galați.
Principalele lucrări de intervenție vizează reabilitarea termică a elementelor de anvelopă a clădirilor și a sistemului de încălzire/de furnizare a apei calde de consum, instalarea unor sisteme alternative de producere a energiei, modernizarea sistemelor de climatizare, înlocuirea corpurilor de iluminat cu unele LED, repararea elementelor de construcție ale fațadei, repararea trotuarelor de protecție, reabilitarea instalațiilor sanitare, adaptarea infrastructurii pentru persoanele cu dizabilități, lucrări de securitate la incendiu, lucrări de consolidare la Corp C4 - Corp școală etc.
„Lucrările vor conduce la reducerea consumului anual de energie finală pentru încălzire cu 86% față de consumul inițial, precum și la o scădere a emisiilor echivalent CO2 cu 73% față de emisiile inițiale”, potrivit unui comunicat al municipalității.
Valoarea estimată a contractului lansat în licitație este de 16,194 milioane lei, iar ofertele pot fi depuse până în data de 9 mai.
Proiectul „Creșterea eficienței energetice - Reabilitarea și modernizarea Colegiului de Industrie Alimentară ”Elena Doamna” Galați - Atelier și Corp Școală”, în valoare de 21 de milioane de lei, cod SMIS 309138, a fost aprobat spre finanțare prin Programul Regional Sud - Est 2021-2027.
Programul „Porți deschise” al operatorului regional Apă Canal SA Galați a adus în Săptămâna Verde sute de elevi dornici să descopere cum se „fabrică” apa potabilă și ce se întâmplă cu apa murdară, cum devine ea, din nou, curată, informează societatea.
În această săptămână, Apă Canal a avut oaspeți la Uzinele de Apă Galați și Tecuci și la Stația de Epurare a Apelor Uzate Tecuci.
Obiectivele din Tecuci au fost vizitate de elevi ai Școlii Gimnaziale nr. 1 Matca (nouă clase), iar la Uzina de Apă Galați au venit în vizită două clase de la Școala Gimnazială nr. 28 Galați.
„Prin acțiunile derulate de Societatea Apă Canal Galați în parteneriat cu instituțiile de învățământ, sperăm să contribuim nemijlocit la conștientizarea tinerei generații în ceea ce privește rolul și importanța apei, protejarea mediului înconjurător și respectul pentru natură. Responsabilitatea socială reprezintă un important aspect al acțiunilor de relații publice în cadrul programelor «Porți deschise» sau al parteneriatelor cu unitățile de învățământ, oferindu-ne posibilitatea ca valorile Apă Canal să poată fi imprimate generațiilor tinere, care vor constitui utilizatorii de mâine ai serviciilor noastre”, potrivit unui comunicat al operatorului.
Consiliul Județean Galați a alocat un ajutor de 150.000 lei pentru refacerea școlii gimnaziale din satul Malu Alb, comuna Drăgănești, unitate care a fost afectată, în noaptea dintre 30 și 31 martie, de un incendiu provocat de o mână criminală.
„E greu de imaginat ce a fost în sufletul copiilor, a profesorilor, a părinților, când au văzut că școala la care țineau atât de mult a fost, în miez de noapte, cuprinsă de flăcări. Au ars articole de mobilier și recuzită școlară, iar clădirea a suferit stricăciuni din cauza degajărilor de fum și a intervențiilor pentru stingerea flăcărilor.
În urma cercetărilor făcute de pompieri și polițiști, făptașul a fost prins și va răspunde în fața legii. Dar nu puteam să lăsăm ca viața și educația copiilor care învățau la această școală să fie afectate de inconștiența unei persoane certate cu cele mai elementare norme de conviețuire socială”, afirmă președintele Consiliului Județean Galați, Costel Fotea.
Sumele alocate școlii din satul Malu Alb vor fi puse la dispoziția Primăriei din Drăgănești și vor fi folosite pentru repararea spațiilor afectate de incendiu și pentru reluarea cât mai rapidă a cursurilor în condiții normale, de perfectă siguranță.
La sfârșitul săptămânii trecute s-a desfășurat etapa județeană a Concursului Național „Știu și aplic – Securitatea și sănătatea în muncă se deprind de pe băncile școlii”, în cadrul unui parteneriat dintre Inspectoratul Teritorial de Muncă Galați și Inspectoratul Școlar al Județului Galați. Unitatea de învățământ organizatoare în județul Galați a fost, ca de fiecare dată, Liceul Tehnologic „Carol I”, informează ITM Galați.
Concursul a debutat cu proba teoretică, susținută pe o platformă electronică, la care au participat simultan 1.620 de elevi din 37 de județe. Din Galați au participat 78 de elevi.
Proba practică s-a desfășurat în fiecare unitate de învățământ organizatoare. În cadrul acesteia, elevii au identificat riscurile asociate unor activități desfășurate la locuri de muncă, precum și echipamentul individual de protecție necesar pentru prevenirea acestor riscuri.
Etapa națională a concursului se va desfășura în perioada 23-25 mai, la Colegiul Tehnic „Gheorghe Asachi” din Iași, unde vor participa echipele care au obținut locul I la etapa județeană.
Echipele din Galați care au obținut locul I la cele cinci secțiuni ale concursului sunt:
- Învățământ profesional: Liceul Tehnologic „Aurel Vlaicu”,
- Tehnologic Ciclu Inferior: Liceul Teoretic „Sfânta Maria”,
- Tehnologic Ciclu Superior: Liceul Tehnologic „Paul Dimo”,
- Teoretic Ciclu Inferior: Liceul de Arte „Dimitrie Cuclin”,
- Teoretic Ciclu Superior: Liceul Tehnologic „Carol I”.
Potrivit ITM Galați, concursul „Știu și aplic” este un instrument educativ privind securitatea și sănătatea în muncă și a demonstrat, în decursul anilor, că poate contribui la educarea tinerilor în domeniul securității și sănătății în muncă, la nivelul învățământului preuniversitar, potrivit organizatorilor.
Inspectoratele școlare au stabilit săptămâna de vacanță din perioada 9 februarie – 1 martie a anului școlar viitor (2025-2026), așa-numita vacanță de schi.
Conform Ministerului Educației, Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) Galați a ales pentru vacanță perioada 23 martie – 1 februarie 2026. În imagine se pot vedea intervalele alese pentru fiecare județ, așa cum au fost comunicate către minister.
Cursurile anului școlar 2025-2026 vor începe pe 8 septembrie 2025 și se vor încheia pe 19 iunie 2026.
Pentru clasele a XII-a zi, a XIII-a seral și frecvență redusă, cursurile se încheie la data de 5 iunie 2026. Pentru clasa a VIII-a, cursurile se încheie la data de 12 iunie 2026