Ediția a treia a proiectului "Fii avocat în școala ta!" continuă la Galati, anunță decanul baroului gălățean, avocatul Cristian Săraru.
„În baza protocolului semnat în luna octombrie 2023 cu Inspectoratul Școlar Județean, avocații voluntari din cadrul Baroului Galați au susținut orele de educație juridică în 4 licee și 6 școli din Galați, dar și în două comune din județ.
De asemenea, continuăm vizitele la instanță, în perioada în care fiecare unitate de învățământ are programate activitățile din «Săptămâna altfel!»
Copiii sunt încântați, în continuare, de proiectul nostru, de pasiunea avocaților implicați în această misiune atât de necesară pentru creșterea unei noi generații educate”, potrivit sursei citate.
În această ediție, proiectul este susținut la Galați de către avocații Ciprian Baciu, Veronica Berghiș-Boldea, Veronica Bunea, Cristina Codreanu, Mirela David, Cezar Dinu, Raluca Drăgan-Nicolau, Gabriela Lunganu, Andrei Lupu, Alexandru Lăcătuș, Laurențiu Onosa, Răzvan Pavel, Tincuța Pătruța, Irina Toader-Cămpureanu, Mihaela Țelicov.
Coordonator de proiect este avocatul Alice Comănescu.