S-a finalizat înscrierea la Boovie – Festival-concurs internațional de book-trailere
3888 de elevi, 620 de profesori, reprezentând un număr de 426 de echipe din România, Republica Moldova, dar și din alte două țări, s-au înscris la cea-a de-a VI…
3888 de elevi, 620 de profesori, reprezentând un număr de 426 de echipe din România, Republica Moldova, dar și din alte două țări, s-au înscris la cea-a de-a VI…
Aproape 250 de elevi de la clasa a XII-a merg doar 3 zile pe săptămâna fizic, la şcoală, pe un orar flexibil “de tip american“, în care mai fac doar materiile p…
Desfiinţarea sporului de doctorat, condiţionarea acordării titlului de doctor de publicarea tezei pe site-ul Ministerului Educaţiei şi eliminarea posibilităţii…
Echipa proiectului Antreprenoriat inovativ pentru studenţi, în regiunea Sud-Est, Antres 2.0 anunţă lansarea Concursului de selecţie a planurilor de afaceri AntR…
Primăria municipiului Galați informează că a fost semnat contractul de finanțare europeană pentru reabilitarea și eficientizarea energetică a Grădiniței cu prog…
Suplimentarea cu un post de subsecretar de stat în cadrul Ministerului Educaţiei, precum şi completarea atribuţiilor Organismului intermediar în cadrul Programu…
Sesiuni gratuite de training cu studenţi, masteranzi, doctoranzi şi tineri cercetători din România sunt organizate în cadrul proiectului "Games of Science", pen…
În data de 9 martie 2022 a avut loc lansarea paginii web https://danube-ecotravel.com/, un eveniment important inclus în cadrul proiectului „Dezvoltarea şi prom…
În perioada 14 – 27 martie 2021 se va derula înscrierea studenţilor în selecţia pentru mobilităţi Erasmus+ de studii şi de practică. Pentru informa?ii referitoa…