S-au încheiat lucrările pentru modernizarea uneia dintre cele mai vechi școli din oraș, în cadrul unui proiect cu finanțare europeană. Școala Gimnazială nr.16 este situată în municipiul Galați, strada Arieșului,…
Președintele Consiliului Județean Galați, Costel Fotea, a anunțat că a semnat, la Ministerul Educației, contractul pentru achiziția a 29 de microbuze electrice pentru școlile din județul Galați. „Cu excepția a…
Primăria municipiului Galați informează că s-au încheiat lucrările pentru reabilitarea și eficientizarea energetică a Școlii Gimnaziale nr. 29 din cartierul Micro 19, după ce au fost obținute fonduri europene în…
Primăria municipiului Galați informează că au început lucrările pentru construcția unei săli de sport moderne la Școala nr. 29 din cartierul Micro 19. Proiectul este derulat de Compania Națională de…
Primăria Galați anunțat un bilanț al investițiilor în educație, cu un număr record de proiecte, aflate în diferite stadii, pentru modernizarea grădinițelor, școlilor și liceelor din oraș. Este vorba despre…
Președintele Consiliului Județean Galați, Costel Fotea, a anunțat investiții de aproximativ 70 de milioane de lei (14 milioane de euro) pentru achiziționarea a 62 de microbuze electrice și hibrid pentru…
REXDAN, cea mai mare navă de cercetare de pe apele interioare ale Europei, a cărei construire a fost finanțată prin Programul Operațional Competitivitate, ajunge acasă joi, 31 august. Nava aparține…
Primăria comunei gălățene Valea Mărului a demarat implementarea proiectului de dotare cu mobilier,, materiale didactice și echipamente digitale a Școlii Gimnaziale "Doamna Nica", prin PNRR. Proiectul se desfășoară până pe…
Primăria municipiului Galați informează că s-au încheiat lucrările pentru reabilitarea și eficientizarea energetică a Școlii Gimnaziale „Miron Costin” (nr.12), din cartierul I.C. Frimu, în cadrul unui proiect cu fonduri europene…