Sănătate

Canicula amână Gala Excelenței în Educație de la Galați, dar și a doua probă a bacalaureatului

Canicula amână Gala Excelenței în Educație de la Galați, dar și a doua probă a bacalaureatului

Având în vedere temperaturile extreme și disconfortul termic deosebit, pentru siguranța tuturor, Primăria Galați a anunțat că Gala Excelenței în Educație, care era programată marți, 30 iunie, în Grădina Publică, a fost reprogramată pentru marți, 7 iulie, la ora 17.00.

Amânarea a fost confirmată și de Universitatea „Dunării de Jos” din Galați, una dintre instituțiile partenere ale evenimentului.

„Din cauza condițiilor meteorologice extreme și a avertizării de cod roșu de caniculă, organizatorii au decis reprogramarea Galei Excelenței în Educație, în data de 7 iulie 2026. Siguranța participanților este prioritară, iar într-un context de temperaturi extreme considerăm firesc să punem pe primul loc protejarea elevilor, studenților, profesorilor, părinților și a tuturor celor care urmau să fie alături de noi”, potrivit universității gălățene.

Reamintim că, în cursul zilei de luni, Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) Galați a anunțat o altă amânare, a celei de-a doua probe a examenului de bacalaureat, care era programată tot marți, 30 iunie, zi în care Galațiul va continua să se afle sub Cod roșu.

„Proba scrisă la disciplina obligatorie a profilului (matematică/istorie) – proba Ec) din cadrul examenului național de Bacalaureat, programată în ziua de marți, 30 iunie, va avea loc miercuri, 1 iulie.

Amânarea cu o zi față de calendarul inițial a fost aprobată prin ordin de ministru, fiind o decizie cu caracter excepțional, luată în urma prognozei emise de Administrația Națională de Meteorologie pentru data de 30 iunie (cod roșu – caniculă).

Celelalte date prevăzute în calendarul examenului național de Bacalaureat rămân nemodificate. Măsura adoptată are caracter punctual și vizează exclusiv proba scrisă la matematică/istorie”, a anunțat ISJ Galați.

 

 

Evaluați acest articol
(0 voturi)