La Eforie Nord s-a desfăşurat în perioada 10-20 aprilie Campionatul Naţional de şah clasic, şah rapid, blitz şi dezlegări pentru copii şi juniori. Şcoala gălăţeană a confirmat şi cu acest prilej tradiţia şi a obţinut 11 medalii. ACS Smart Galaţi, antrenori: Lucian Gîlea şi Flavius Mihăiliuc şi-a tăiat partea leilor cu opt medalii. Samuel Timotei Ghimpu a devenit dublu campion naţional la clasic şi rapid şi vicecampion la blitz la categoria de vârstă Under 20. Coechipierul său, Dragoş Andrei Antonică a câştigat şi el tot trei medalii: aur la blitz şi argint la clasic şi blitz categoria Under 18. Samuel şi Dragoş au avut dublă legitimare cu Clubul Central de Şah Bucureşti. Bilanţul celor de la Smart a fost completat la dezlegări: Diana Moisi, argint Under 16 şi Cristi Iulian Coca, bronz Under 18.
CSM Galaţi, antrenori Lucian Jugaru şi Adrian Smărăndoiu şi-a adăugat la vitrina cu medalii încă trei: una de argint la blitz şi două de bronz la şah clasic şi dezlegări prin Ioana Avram Corbu, la categoria Under 8.
La Bucureşti s-au desfăşurat în perioada 15-17 aprilie întrecerile Cupei României la badminton Under 13& Under 23. Galaţiul a fost reprezentat de sportivii de la CSU: Delia Ştefania Iftene, George Florin Şerbănescu respectiv Siderurgistul: Sebastian Panaite, Ştefan Stănescu, Ionuţ Nistor, Edith Ursăchescu, Eliza Ştefania Marinescu, Alexia Chirilă care au fost însoţiţi de antrenorii: Dorel Badiu, Iulian Călin şi Adrian Panfil. Şi iar a fost bine! La Under 23, George s-a oprit în sferturi la dublu masculin şi în optimi la simplu masculin şi dublu mixt (împreună cu Delia). Tot în optimi a ajuns şi Delia la dublu feminin. Medaliile au venit din partea „piticilor". Performerele delegaţiei gălăţene au fost Eliza şi Edith care au obţinut câte două medalii: fiecare câte un loc 3 la simplu şi împreună locul 2 la dublu fete. Alexia s-a oprit în sferturile probei de simplu fete după ce a pierdut la mare luptă în disputa cu Edith. Cu câte o medalie de bronz s-au ales şi băieţii. Astfel, Sebastian împreună cu Ionuţ au luat locul 3 la dublu băieţi. Celălalt loc 3 la dublu băieţi i-a revenit lui Ştefan (în echipă cu Dragoş Peană - Timişoara). „Povestea merge mai departe. Noi, antrenorii - Dorel Badiu , Iulian Călin, Adrian Panfil - suntem mândrii de aceşti copii minunaţi!, a precizat antrenorul Dorel Badiu.
Campionatul Naţional de baschet Under 14 a programat în weekend partidele din cadrul celui de-al şaselea turneu. LPS Galaţi, antrenor Andrei Maxim s-a deplasat la Târgovişte unde a continuat seria evoluţiilor ascendente. Echipa gălăţeană a înregistrat rezultatele: 25-62 cu CSŞ Târgovişte, 72-30 cu CSM Târgu Jiu şi 86-38 cu Petras Piatra Neamţ. „Dorinţa de a performa! Cam acesta a fost gândul tuturor când ne-am implicat în acest proiect şi iată că evoluţia băieţilor a fost constantă şi omogenizarea echipei s-a produs mai devreme decât credeam. În turneul cu numărul 6, cele 2 victorii din 3 meciuri ne-au adus calificarea la turneul final B. Ştim că avem mult de muncă, dar important este să rămânem constanţi în pregătire cu aceeaşi poftă de progres. Încă un turneu reuşit pentru care felicit întreaga echipă! Let's Practice Strong! Let's Play Stronger!”, a concluzionat antrenorul Andrei Maxim. Lotul de jucători: Istudor Daniel, Antonio Ţocu, Radu Grigoraş, Mihai Caramalău, Mihai Melinte, Claudiu Circei, Bogdan Ambrose, Robert Ghiorghiţă, Teodor Puiu, Alexandru Postolache, Mario Dobre, Luca Iutis, Alexandru Şoică. LPS Galaţi a terminat pe locul 2 în grupă şi a reuşit să se califice la turneul final B programat în perioada 19-25 mai.
Campionatul Naţional de handbal pentru junioare a programat în weekend noi partide din Grupele Valoare şi Speranţă. Junioarele 1 de la CSM Galaţi au remizat acasă cu CSM Bacău, scor 17-17 (7-7). După acest rezultat, nepoatele antrenate de Sanda Asandei şi-au asigurat primul loc în Grupa Valoare 1 şi biletul pentru turneul final. Lotul folosit: Petre, Popa -L.Codreanu, Chiriac 2 g, M.Codreanu, Filip, Baştină, Frăsinel 1 g, Dănilă 2 g, Lazăr 6 g, Bălănică, Asandei 2 g, Tănasă 2 g, Pricochel 1 g, Călina 2 g, Legăn. Marţi, în ultima etapă, LPS Vaslui -CSM Galaţi 23-27 (13-12) şi echipa gălăţeană a terminat pe primul loc în Grupa Valoare şi s-a calificat la turneul final programat în perioada 4-8 mai.
La junioare 3, ACS Lucian Bute Galaţi şi-a continuat parcursul perfect cu alte două victorii: 46-26 (15-10, 16-5, 15-11) cu CSS Galaţi şi 49-27 (18-10, 13-9, 18-7) cu HC Omer Constanţa. Olimpicele antrenate de Daniela Goldic, Cristi Preda şi Florentin Stali s-au calificat matematic la turneul final cu trei etape înainte de finalul Grupei Valoare. Lotul folosit: Iacob, Popoiu - Zugrăvel 7 goluri, Bodea 2 g, Barbu 2 g, Gheorghe 1 g, Preda, Streşină 2 g, Mazilu 13 g, Andrei 6 g, Popescu 4 g, Emanoil 3 g, Crăciun 5 g, Decianu 14 g, Buric 9, Vrabie, Oprişan 13 g, Ancerencu 13 g. Într-o altă partidă, CSS Galaţi, antrenor Maria Lupu a învins pe CS Orăşenesc Ovidiu, scor. 30-25 (11-9, 10-7, 9-9). Lotul echipei gălăţene: Ţimpu, Băbâiu - Gheorghiţă, Hagiu, Vasiliu, Stanciu, Costache, Iohan, Bîrlădeanu, Stanciu, Rusu, Pintilie. În derbiul Grupei Speranţe 1, CSM Galaţi , antrenor Lăcrămioara Câlici a învins pe HC Dunărea Brăila, scor 30-26 (9-10, 10-7, 11-9) şi are şanse foarte mari să meargă la turneul final. Lotul: Ardeleanu, Rotaru, Maxim - Muşat 5 goluri, Chiscop, Bucner 1 g, Ghimpu 5 g, Bujor 6 g, Bercaru, Postolache, Toader, Retegan, Toma 1 g, Darie 10 g, Istrate 1g, Munteanu 1 g
La junioare 2 Grupa Valoare 1 este dominată de reprezentatele Galaţiului. ACS Lucian Bute a surclasat pe LPS Vaslui, scor: 36-22 (19-11, 17-11). Lotul utilizat: Iacob - Dediu 5 goluri, Lupea 10 g, Gavrilă 7 g, Iorga 1 g, Olaru 3 g, Anton 2 g, Aron 2 g, Gânsac 2 g, Soare 3 g, Albu, Buric. Olimpicele pregătite de Dana Goldic şi Cristi Preda ocupă fotoliul de lider. Pe locul 2 se află CSM Galaţi, antrenor Sanda Asandei care a învins categoric LPS Iaşi, scor 32-21 (15-12, 17-9). Nepoţelele au folosit lotul: Barbu - Bujor, Bălănică, Ghimpu, Baştină 6 g, Popovici, Dragu 3 g, Muşat, Dobrea 4 g, Dabija 4 g, Munteanu, Teacă, Istrate, Jalbă, Leagăn 13 g, Pelin. În Grupa Speranţă, CSS Galaţi, antrenor Adina Roşu -ACS Orăşenesc Comăneşti 47-33 (20-15, 27-18) şi gălăţencele sunt favorite să obţină calificarea în faza finală.
Campionatul Naţional de volei pentru speranţe a programat la sfârşitul săptămânii trecute partidele celui de-al doilea turneu semifinal. CSS Arcada Galaţi a fost prezentă în grupa L de la Suceava alături de alte trei echipe. „Vikingii” gălăţeni pregătiţi de Alin Andrei Lazăr au reuşit o performanţă extraordinară, calificarea la turneul final, după ce a ocupat locul 2 şi a înregistrat rezultatele: 0-3 cu LPS Suceava, 3-0 cu LPS Piatra Neamţ şi 3-1 cu CSS Tulcea. „Mergem la turneul final după un turneu semifinal greu. Am reuşit să ne atingem obiectivul iar acum mergem să ne bucurăm de primul turneu final al nostru şi chiar dacă venim din recălificări ne dorim o medalie! Sunt mândru de băieţii mei, au luptat până în ultima clipă şi până la ultima fărâmă de energie în ultimul meci împotriva unei echipe (Tulcea) cu care ne găseam pentru a 6-a oara anul acesta!”, ne-a declarat antrenorul Alin Andrei Lazăr. Lotul echipei gălăţene: Eduard Ionescu, Cristi Gherghea, Sebastian Ursu, George Chiriac, Răzvan Sînpetru, Cristi Ungureanu, Vlad Ovidenie, Ştefan Doca, Tudor Apostol, Bogdan Neştian, Andrei Doca, Robert Stamate. Turneul final este programat în perioada 11-15 mai. Echipele calificate sunt: CTF Mihai I Bucureşti, Academia Volei Lazăr Marius Zalău,LPS Suceava, CSS Caransebeș - Grupa I respectiv CSM București, CSS Avram Iancu Ştei, CSS ARCADA GALAŢI, CSS Zalău.
Weekendul trecut s-a desfăşurat la Bacău, zona Moldova a Campionatului Naţional de Karate Tradiţional pentru copii. Galaţiul a fost reprezentat de sportivii de la cele trei cluburi cu tradiţie: Meikyo, Kodo şi CSM. Delegaţia C. S. Meikyo Galaţi a fost formată din 15 sportivi la trei categorii de vârstă, respectiv copii 3, copii 2 şi copii 1, obţinând următoarele rezultate: Copii 3 - Cambir Vlad, locul II kata echipe masculin; Copii 2: Andone David - locul I Enbu masculin, locul I Enbu mixt, locul II Jiu ippon kumite masculin, locul II Kata echipe, locul III Kata individual masculin; Talaşman Mateo - locul I Enbu masculin, locul II Kata individual masculin, locul II Kata echipe masculin, locul II Enbu mixt; Ivanov Alexandra - locul II Enbu mixt, locul III kata individual feminin; Copii 1: Chiriac Daria - locul I Kata echipe feminin, locul I Enbu mixt, locul III Kata individual feminin; Stanciu Irene, locul I Kata individual feminin, locul II Kata echipe feminin; Tudorache Rebecca - locul I Kata echipe feminin, Cucu Ana-Maria - locul I Kata echipe feminin; Lupu Crina - locul II Kata echipe feminin, locul III Jiu ippon kumite feminin; Coman Paula - locul II Kata echipe feminin; Zaharia Ioana - locul III Enbu mixt, locul III Jiu ippon kumite feminin; Anghel David - locul II Kata echipe masculin, locul II Enbu masculin, locul III Enbu mixt, locul III Jiu ippon kumite masculin, locul III Jiu ippon kumite echipe masculin; Buruiană George - locul II Kata echipe masculin, locul II Enbu masculin, locul III Jiu ippon kumite echipe masculin; Budurcă Alex - locul II Kata echipe masculin, locul III Jiu ippon kumite echipe masculin; Bălan Andrei - locul III, kata individual masculin. Echipa tehnică a fost formată din: Dana Stamate Farkaş, Eusebiu Diaconu şi Adrian Farkaş.
Karateka de la CS Kodo au înregistrat rezultatele: Copii 1: Axente Maria- locul 1 kata individual, locul 1 kumite individual; Nedelcu Andrei-locul 1 kumite individual, locul 1 enbu masculin, locul 2 kata echipe, locul 4 kata individual; Dănăilă Sonia- locul 2 kumite individual; Copii 2: Dumitrachi Teodora-locul 1 kata individual, locul 1 kumite individual;
Nedelcu Eduard-locul 1 enbu masculin, locul 2 kata echipe, locul 3 kumite individual; Sandu Rareş- locul 2 kata echipe; Irimescu Sebastian - locul 3 kata echipe, locul 3 masculin; Ilie David-locul 3 kata echipe, locul 2 enbu mixt; Copii 3: Neagu Iulian-locul 1 kata echipe, locul 2 enbu mixt, locul 1 enbu masculin; Petrea Tudor-locul 1 kata individual, locul 1 kata echipe, locul 1 enbu masculin, locul 2 kihon kumite; Petcu Bianca-locul 1 kihon kumite, locul 2 kata indivdual, locul 1 enbu mixt; Antohi Cristi-locul 1 enbu mixt, locul 3 kata echipe, locul 3 enbu masculin; Lazăr Antonia-locul 1 enbu mixt, locul 1 kata echipe; Lazăr Miruna-locul 1 kata echipe, locul 2 enbu mixt, locul 3 kihon kumite; Macovei Raluca-locul 1 kata echipe, locul 2 enbu mixt; Hilerin Antonia-locul 4 enbu mixt; Deleanu Vlad-locul 2 kata echipe; Lăţcan Alexandru-locul 2 kata echipe, locul 4 enbu mixt; Copii 4: Tâmpeanu Patrick-locul 1 enbu mixt, locul 1 enbu masculin, locul 1 kata echipe; Bejan Theodor-locul 1 enbu masculin; Peiu Filip-locul 2 kata echipe. Antrenori: Tâmpeanu Mihai, Daiciu Alin şi Butură Alex.
Sportivii de la CSM antrenaţi de Sensei Nicolaie Marandici au obţinut bilanţul: Copii 3: Oprea Loredana - locul 1 Kata individual, locul 2 Kumite individual, locul 2 Kata echipe, Locul 2 Enbu mixt; Drăgoi David: locul 1 Kumite individual, locul 1 Kata echipe, locul 2 Enbu masculin, locul 3 Kata individual; Drăgoi Rareş: Locul 1 Kata echipe, locul 2 Enbu masculin; Băncilă Radu: locul 1 Kata echipe, locul 2 Enbu mixt, locul 3 Kumite individual; Copii 2: Oprea Alesia: locul 2 Kata individual, locul 2 Kata echipe, locul 3 Kumite individual; Grigoraş Larisa: locul 2 Kata echipe, locul 3 Kumite individual; Copii 1: Dumitru Alexandru: locul 1 Kata individual, locul 1 Kata echipe, locul 1 Kumite echipe, locul 3Kumite individual; Cazacu Radu: locul 1 Enbu masculin, locul 1 Kata echipe, locul 1 Kumite echipe, locul 2 Kumite individual, locul 3 Kata individual; Ioniţă Rareş: locul 1 Enbu masculin, locul 1 Kata echipe, locul 1 Kumite echipe, locul 2 Kata individual; Palade Adrian: locul 1 Kumite individual, locul 1 Kumite echipe. Evoluţii notabile au mai avut: Coman Vanesa, Ariton Denis, Mihalcia Mădălin.
Toţi sportivii gălăţeni menţionaţi s-au calificat în finala Campionatului Naţional de Karate Tradiţional programată în perioada 13-15 mai la Zalău.
Weekendul trecut au fost programate meciuri în Campionatul Naţional de handbal pentru junioare. CSM Galaţi a primit vizita în sala Dunărea formaţiei LPS Iaşi, într-o partidă din Grupa Valoare junioare 1. „Nepoatele” antrenate de Sanda Asandei au reuşit o victorie importantă care le asigură în proporţie de 99% calificarea la turneul final. La capătul celor 60 de minute, tabela a arătat 35-30 (17-14). Lotul gălăţean: Petre, Popa - Chiriac 10 goluri, M.Codreanu 3 g, Filip, Frăsinel 4 g, Lazăr 2 g, Leu, Asandei 4 g, Tănasă 3 g, Pricochel 3, Călina 6 g, Baştină, Dragu, Bălănică şi Leagăn.
La junioare 2, ACS Lucian Bute, antrenori Daniela Goldic şi Florentin Stali au debutat în forţă în Grupa Valoare, cu o victorie categorică, 46-26 (22-9, 24-17) în deplasare cu LPS Suceava. Olimpicele au folosit lotul: Iacob - Movilă, Aron 4 goluri, Dediu 3 g, Anton 4 g, Lupea 6 g, Buric 1 g, Olaru 8 g, Trincă 4 g, Gânsac 3 g, Gavrilă 8 g, Albu, Soare 1 g, Iorga 4 g.
CSM Galaţi a fost învinsă la limită în deplasare de LPS Vaslui, după ce a câştigat prima repriză şi a condus cu 3-4 goluri în partea a doua dar ratările şi câteva decizii de arbitraj şi-au spus cuvântul. LPS Vaslui -CSM Galaţi 29-28 (14-15, 15-13). Lotul „nepoţelelor”: Barbu - Bălănică 4 g, Baştină 4 g, Popovici, Dragu, Muşat, Dobrea 4 g, Pelin, Dabija 2 g, Aiana Munteanu, Andreea Munteanu, Teacă, Jalbă, Leagăn 3 g, Bujor 1 g, Dănilă 10 g.
La junioare 3, olimpicele şi-au continuat parcursul de regularitate în Grupa Valoare şi s-au impus clar pe terenul celor de la LPS Suceava, scor: 36-23 (10-9, 17-8, 9-6). Lotul aliniat: Iacob -Zugrăvel 4 g, Bodea 1 g, Barbu, Gheorghe, Streşină, Mazilu 2 g, Andrei, Popescu 7 g, Emanoil, Crăciun 1 g, Decianu 6 g, Buric 1 g, Oprişan 3 g, Ancerencu 11 g. Într-o altă partidă, CSS Bacău - CSS Galaţi 27-42 (13-8, 11-7, 18-12). În Grupa Speranţe 1, CSO Buhuşi -CSM Galaţi 24-31 (10-10, 6-11, 8-10). Antrenoarea Lăcrămioara Cîlici a folosit lotul: Rotaru, Lupu, Ardeleanu - Muşat 10 g, Bucner, Ghimpu 4 g, Bujor 5 g, Bercaru, Postolache, Toader, Toma, Retegan, Darie 4 g, Istrate 3 g, Munteanu 5 g, Zisu.
Trei meciuri, trei victorii gălăţene sâmbătă la sala Polivalentă Dunărea. La o oră matinală, 8.15 s-a disputat derbiul Grupei Valoare 1 la handbal junioare 3, ACS Lucian Bute -CSS Bacău. Olimpicele antrenate de Daniela Goldic şi Cristi Preda, cu portarul Bianca Iacob în zi de graţie, Adnana Ancerencu, tunarul de servici, centrul Daria Crăciun, foarte inspirată, Bianca Oprişan, „şefa” apărării alături de celelalte colege au reuşit să obţină o victorie frumoasă care le propulsează pe primul loc. Rezultat final: ACS Lucian Bute -CSS Bacău 27-22 (6-6, 13-11, 8-5). Lotul de jucătoare: Iacob, Popoiu - Zugrăvel 1 gol, Gheorghe, Preda, Popescu, Streşină 1 g, Mazilu 1 g, Emanoil 2 g, Crăciun, Decianu 4 g, Buric 1 g, Vrabie, Oprişan 3 g, Ancerencu 14 g. Primele două locuri care asigură calificarea la turneul final: 1.Lucian Bute 15 p, 2.CSS Bacău 11,5 p.
Cea de-a doua partidă a adus faţă în faţă, CSM Galaţi şi LPS Vaslui în derbiul Grupei Speranţe 1. Gălăţencele, antrenate de Lăcrămioara Cîlici, cu au continuat seria evoluţiilor bune şi s-au impus clar: 31-18 (12-5, 9-4, 10-9). Lotul: Ardelean, Maxim, Lupu -Muşat 5 g, Chiscop, Ghimpu 2 g, Bujor 9 g, Bercaru, Toader, Toma 1, Retegan 1, Darie 9 g, Istrate, Munteanu 4 g, Avram, Zisu. „Nepoţelele” au urcat pe locul 2 cu şanse importante să ajungă la turneul final Speranţe.
Partida vedetă a triplajului a adus pe semicercuri junioarele 1 de la cele două cluburi. „Nepoatele” antrenate de Sanda Asandei, cu Nicoleta Petre, Sorana Chiriac, Maria Frăsinel şi Flavia Călina impulsionându-şi coechipierele au zburdat spre o nouă victorie: 35-27 (16-10) care reprezintă un pas uriaş spre faza finală. Lotul: Petre, Popa-L.Codreanu 2 g, Chiriac 9 g, M.Codreanu, Filip 1 g, Frăsinel 8 g, Lazăr 4 g, Asndei 2 g, Tănasă, Pricochel 1, Călina 6 g, Baştină 1 g, Dragu, Bălănică 1 g, Leagăn.
La Târgovişte s-a desfăşurat în perioada 23-27 martie turneul final al Campionatului Naţional de baschet pentru juniorii Under 15. Galaţiul a fost reprezentat cu onoare de Academia de Baschet Phoenix, antrenori Dalibor Dixon Destanovic şi Cristina Nini, care a devenit vicecampioană naţională după ce a înregistrat rezultatele: 75-44 cu CSU Sibiu, 81-47 cu CSS Tg.Jiu, în grupă, 82-37 cu Laguna Bucureşti, în sferturi, 78-67 cu CSS Ploieşti, în semifinale, 56-67 cu ACS Dan Dacian Portocaliu Bucureşti, în finală. Lotul de jucători: David Mărgărit, Ianis Mihai, Rareş Nedelcu, Luca Arfire, Marian Ghiran, Tiberiu Chiper, David Brăilescu, Sebastian Boghean, Andrei Ciulin, Luca Dumitru, Cosmin Buboiu, Matei Şorodoc, ultimii doi au fost incluşi în 5-ul turneului. Uriaşii Moldovei au obţinut în sezonul 2021-2022 16 victorii din cele 17 partide disputate. „Felicitări tuturor participanţilor la acest turneu final şi adversarilor noştri din finală, Dan Dacian, care a câştigat acest turneu. De asemeni, felicitări organizatorilor pentru buna organizare a acestui turneu. Mulţumesc tuturor echipelor pentru fair play... Sunt foarte mulţumit pentru că toată munca depusă pe teren în ultimii ani cu băieţii a dat în sfârşit rezultate...Felicitări tuturor băieţilor noştri...Au luptat pentru fiecare minge pe teren cu mare atitudine, dorinţă, şi au demonstrat un potenţial la cel mai înalt nivel pentru baschetul viitor...Sunt fericit că avem doi jucători în primii cinci ai turneului, Şorodoc şi Buboiu... Să fii finalist şi să fii pe locul secund în campionatul naţional este un mare rezultat...
Mulţumesc tuturor fanilor, părinţilor care au fost cu noi la fiecare joc pentru a ne susţine şi pentru a crea atmosfera pe care multe echipe de seniori nu o au...Ei au fost al şaselea jucător al nostru pe teren...Această performanţă arătată nouă ne obligă în acelaşi timp să muncim mai mult...Bravo băieţi! Bravo Phoenix! Până la capăt!”, a concluzionat coach Dalibor Dixon Destanovic.
În aceeaşi perioadă, Arena de Baschet din Bucureşti a găzduit faza finală în întrecerea feminină. „Academicienele” gălăţene au avut evoluţii bune, reuşind să ocupe locul 11 în ierarhia finală după ce a înregistrat rezultatele: 45-85 cu Sportul Studenţesc, 25-87 cu CSS Bega Timişoara, 44-56 cu Leii Bucureşti şi 20-0 cu Mureşul Sirius Tg.Mureş. Lotul de jucătoare: Bianca Petrache, Andreea Suditu, Elena Bucur, Ana Maria Carp, Ştefania Balaş, Ana Tiron, Lavinia Gheorghe, Raisa Zainea, Daniela Mititelu, Costela Amărioarei, Alecsandra Nacu.
Campionatul Naţional de volei categoria speranţe a programat în weekend partidele din primul turneu semifinal. CSS Arcada Galaţi s-a deplasat în Capitală unde s-a duelat cu alte trei formaţii. „Vikingii” lui Alin Andrei Lazăr au ocupat locul 3 într-o grupă de foc unde au înregistrat rezultatele: 3-2 cu CSS Tulcea, după ce au fost conduşi cu 0-2, 2-3 cu CSM Bucureşti B şi 0-3 cu CSM Bucureşti A. „Sunt mândru de băieţii mei pentru dăruirea de care au dat dovadă şi de efortul depus. Au muncit şi au luptat până la ultima fărâmă de energie, astfel au văzut şi ei că pentru o calificare dintr-o astfel de grupă…trebuie să îţi depăşeşti limitele…mai ales când porţi pe spate numele echipei campioane la seniori. Mai avem un pas până la turneul final mult dorit. Suntem pe drumul cel bun, creştem încet dar frumos şi sigur”, ne-a declarat antrenorul „vikingilor”, Alin Andrei Lazăr. Lotul de jucători: Eduard Ionescu, Cristi Gherghea, Sebastian Ursu, George Chiriac, Răzvan Sînpetru, Cristi Ungureanu, Vlad Ovidenie, Ştefan Doca, Tudor Apostol, Bogdan Neştian, Andrei Doca, Robert Stamate. Turneul semifinal 2 se va disputa pe 9-10 mai, locaţia şi adversarele urmând să fie stabilite cel mai probabil cu o săptămână înainte.