Marin Popa

Ministerul Educației a pus la dispoziția celor interesați o linie TELVERDE (0800 801 100) pentru sesizarea eventualelor disfuncționalități privind desfășurarea examenului de bacalaureat.

Numărul va fi disponibil pe durata probelor scrise: 26-29 iunie, între orele 8.00-16.00.

Liga Studenților din Galați a anunțat deschiderea înscrierilor pentru programul „Tabăra ANOSR pentru studenți”, program dedicat studenților proveniți din categoriile socio-economice dezavantajate.

Locurile sunt oferite prin intermediul Programului Național „Tabere Studențești”, de către Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse.

Tabăra ANOSR pentru studenți  se va desfășura în perioada 22-27 iulie, la Hotel Azur, în Costinești, iar participanții vor avea asigurate cazarea și masa pe tot parcursul programului.

Pe parcursul evenimentului, participanții vor lua parte la o serie de activități de socializare și cunoaștere, diverse ateliere, dar și dezbateri, în cadrul cărora vor discuta problemele cu care studenții care provin din categoriile dezavantajate se confruntă.

Înscrierea la tabără se realizează prin completarea următorului formular, cel târziu la data de 1 iulie 2023: https://forms.gle/QpoXbBpzGkTBniiKA

Pentru a beneficia de un loc în tabăra ANOSR, studenții trebuie să nu beneficieze  în acest an de un alt loc de tabără, oferit de Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, prin Programul Național „Tabere Studențești” și să se încadreze în cel puțin una dintre categoriile sociale enumerate mai jos:

- studenți orfani de ambii părinți;

- studenți proveniți din casele de copii sau plasament familial;

- studenți cu dizabilități;

- studenți romi;

- studenții a căror familie înregistrează venituri scăzute;

- studenții proveniți din mediul rural.

Toți participanții trebuie să aibă vârsta sub 35 de ani și să fie studenți ai unei instituții de învățământ superior de stat din România.

Elevii gălățeni de clasele V-VIII care au terminat anul școlar cu media generală 10 au fost premiați, joi seară, în cadrul „Galei de Excelență în Educație 2023”, eveniment organizat în Grădina Publică din municipiul Galați.

Ei au primit medalii, diplome de excelență, cadouri de la sponsorii evenimentului și câte un premiu în bani, de 400 de lei. Valoarea totală a premiilor a depășit 120.000 de euro.

„Îi aplaudăm și anul acesta la scenă deschisă pe copiii de 10 ai Galațiului. Le recunoaștem performanțele, eforturile și uneori sacrificiile din spatele fiecărui rezultat remarcabil. Încurajăm și susținem performanțele de astăzi ale copiilor noștri, pentru a avea cu toții un viitor mai bun. Felicitări din toată inima elevilor, părinților și profesorilor lor! În același timp, le mulțumesc tuturor celor implicați în acest proiect deosebit pentru comunitate!", a spus primarul Ionuţ Pucheanu, cel care i-a premiat pe merituoșii elevi.

Ajunsă la a treia ediție, „Gala Excelenței în Educație” a fost organizată de Asociația Gloria Education, în colaborare cu Primăria Galați, GFG Foundation, Liberty Galați și Grande Gloria Production.

Cu ocazia Lunii Copilului, Fundația GFG și LIBERTY Galați oferă copiilor angajaților companiei oportunitatea de a se înscrie într-un club distractiv, unde pot face cursuri de programare și robotică în perioada vacanței de vară. Clubul își propune să pregătească tinerii pentru viitor și să le dezvolte pasiunea pentru inovație, în completarea programei școlare, potrivit unui comunicat remis de LIBERTY.

În cadrul proiectului-pilot lansat anul acesta, 120 de copii ai angajaților LIBERTY Galați vor avea șansa de a participa la cursurile gratuite de programare și robotică în lunile iulie și august.

Primele patru grupe vor reuni 60 de copii care vor studia robotica timp de patru săptămâni în luna iulie, în timp ce a doua serie va studia în luna august, fiecare copil urmând să participe la cel puțin 8 cursuri de robotică.

În cadrul atelierelor, copiii vor avea ocazia să construiască diverse modele de roboți folosind programare și piese LEGO.

Ajay Aggarwal, președintele LIBERTY pentru Europa și președintele Consiliului de Administrație LIBERTY Galați, a declarat: "Lansăm acest nou proiect pentru prima generație cu adevărat digitală. Viața lor este dominată deja de tehnologie, rețele sociale și servicii de streaming, de aceea ne-am propus să oferim copiilor angajaților noștri nu doar oportunitatea de a-și valorifica interesul pentru noile tehnologii, dar și un cadru adecvat unde își pot dezvolta abilitățile într-un domeniu de viitor, precum robotica. Familia și schimbarea sunt două dintre valorile noastre fundamentale, așa că investim cu bucurie în dezvoltarea copiilor angajaților noștri. Părinții din LIBERTY Galați au posibilitatea de a-și înscrie copiii la Clubul de Robotică chiar acum, pentru a începe primele cursuri luna viitoare."

Georgina Crumpton, general manager al GFG Alliance și al Fundației GFG, a declarat: “Misiunea noastră este să investim în generația viitoare și suntem încântați să anunțăm lansarea Clubului de Robotică. Acest club continuă seria de programe educaționale dezvoltate de LIBERTY Galați și de Fundația GFG, care se axează pe dezvoltarea aptitudinilor necesare în viață și a abilităților tehnice, în special în domeniile STEM - știință, tehnologie, inginerie și matematică. Noul program este foarte interesant și util pentru următoarea generație, al cărei viitor va fi dominat de inovații și schimbări tehnologice."

Joi, 22 iunie, începând cu ora 16.00, se va desfășura în Grădina Publică din Galați a treia ediție a „Galei Excelenței în Educație”, eveniment devenit reper pentru comunitate, în cadrul căruia este recunoscută și promovată performanța.

Vor fi recompensați în cadrul Galei din acest an peste 800 de elevi din clasele V-XII din municipiul Galați, care au obținut media generală 10 în anul școlar abia încheiat, precum și elevii olimpici și profesorii care i-au pregătit, dar și proiectele educaționale care pot avea un impact semnificativ în viața orașului. Vor fi premii în bani, vouchere și produse din partea sponsorilor. Valoarea totală a premiilor ce vor fi acordate este de peste 120.000 de euro.

Gala Excelenței în Educație 2023 este un eveniment organizat de Asociația Gloria Education, în colaborare cu Primăria municipiului Galați, GFG Foundation & LIBERTY Galați și Grande Gloria Production.

„Pentru un viitor mai bun trebuie să știm să încurajăm performanțele de astăzi ale copiilor noștri. Avem la Galați elevi cu rezultate remarcabile, iar strădania lor trebuie susținută și prețuită. Ei sunt cei care ne fac să fim mândri, ei sunt cei în care ne punem speranța, ei ne vor conduce peste ani, lor trebuie să le oferim tot ce avem mai bun. Felicitări tuturor copiilor premiați, părinților și profesorilor!”, spune primarul Ionuț Pucheanu.

Programul evenimentului este următorul:

16.00 – 17.00 Înregistrare elevi;

16.45 – 17.00 Deschiderea oficială;

17.00 – 18.00 Premierea elevilor (clasa a V-a);

18.00 – 18.45 Concert live susținut de Rareș, câștigătorul show-ului de talente „One True Singer”;

18.45 – 19.00 Premierea proiectelor educaționale;

19.00 – 20.45 Premierea elevilor (clasele a VI-a – a XII-a);

20.45 – 21.30 Premierea elevilor olimpici și a cadrelor didactice.

Clădirea Școlii Gimnaziale „Grigorie Teologul” (nr. 41) din Galați a fost modernizată cu fonduri europene în cadrul unui proiect în valoare de peste un milion de euro.

A fost prima investiție de anvergură la această școală din cartierul Micro 14, pe strada 1 Decembrie 1918 nr. 1A, construită în 1970, potrivit Biroului de presă al Primăriei Galați.

„Mă bucur că s-a finalizat încă un proiect pentru copiii din Galați, o investiție prin care se asigură condiții de învățare la standarde moderne pentru cei 500 de elevi și profesori de aici. Am realizat deja peste 20 de obiective de investiții ce au vizat tot atâtea unități de învățământ din oraș și avem în diverse stadii alte 30 de proiecte pentru modernizarea grădinițelor, școlilor și liceelor,” a spus primarul Ionuț Pucheanu.

În cadrul proiectului au fost prevăzute, în principal, următoarele lucrări: izolarea termică a pereților exteriori prin montarea unui strat termoizolant din vată minerală bazaltică; înlocuirea tâmplăriei interioare și exterioare existente cu tâmplărie termoizolantă; izolarea termică a planșeului; reparații capitale la instalațiile electrice, termice și sanitare; refacerea finisajelor interioare (zugrăveli, lambriuri, gresie, faianță, parchet în sălile de clasă); rampă pentru persoane cu dizabilități; hidranți exteriori; sistem de supraveghere video etc.

Proiectul de reabilitare și modernizare a Școlii Gimnaziale „Sfântul Grigorie Teologul” a avut o valoare totală de 5,6 milioane lei, din care 4,7 milioane lei, asistență financiară nerambursabilă. 

În baza parteneriatului încheiat între Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați și Ministerul Educației din Turcia, parteneriat inițiat și mediat de Gulten Abdula Nazare, presedintele Uniunii Democrate Turce - filiera Galați, Facultatea de Litere organizează, în perioada 26 iunie - 21 iulie 2023, Școala de vară „Introducere în limba, cultura și civilizația turcă”, conform unui anunț postat pe site-ul universității.

Cursurile școlii de vară vor fi predate de lectorul Mehmet Kocakaplan de la Universitatea Marmara din Istanbul și se adresează studenților și cadrelor didactice ale Universității „Dunărea de Jos” din Galați care doresc să se familiarizeze cu noțiuni elementare de limbă turcă și să descopere aspecte interesante legate de cultura și civilizația turcă.

Înscrierile la Școala de vară „Introducere în limba, cultura și civilizația turcă” se fac până pe 25 iunie la adresa Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea..

Luni, 19 iunie, începe cel mai important examen pentru absolvenții clasei a VIII-a: Evaluarea Națională. Prima probă este cea scrisă la Limba și literatura română.

Miercuri, 21 iunie, este programată proba scrisă la Matematică, iar joi, 22 iunie, proba scrisă la Limba și literatura maternă.

Accesul candidaților în centrele de examen este permis între 8.00 și 8.30. Probele încep la ora 9.00.

Candidații trebuie să aibă asupra lor un act de identitate.

Se pot folosi instrumente de scris cu pastă sau cerneală albastră, iar pentru executarea schemelor și a desenelor se poate folosi și creion negru.

Ministrul Ligia Deca a semnat vineri ordinul prin care cresc sumele acordate tuturor celor care se implică în derularea examenelor și a concursurilor naționale 2023, potrivit Biroului de presă al Ministerului Educației. Ordinul are scopul de „a reconfirma importanța acestor activități și pe aceea a participării personalului didactic și didactic auxiliar la desfășurarea lor”.

Documentul prevede creșterea sumelor și pentru personalul implicat în comisiile pentru organizarea și desfășurarea admiterii în învățământul liceal, profesional și dual pentru anul școlar 2023 - 2024 și în comisiile din cadrul examenelor de absolvire/certificare a calificării profesionale pentru învățământul profesional, liceal și postliceal, sesiunile anului 2023.

Media creșterilor este de 30% față de anul 2022, pentru toate tipurile de activități din cadrul comisiilor, susține Ministerul Educației.

„Astfel, în cadrul evaluării naționale a absolvenților clasei a VIII-a 2023, norma actuală de plată prevede suma de 15 lei/lucrare corectată, față de 11 lei/lucrare corectată, în anul 2022. În cadrul examenului național de bacalaureat 2023, norma actuală de plată prevede suma de 18 lei/lucrare corectată, față de 14 lei/lucrare corectată, în anul 2022. Pentru profesorii asistenți la evaluarea națională, normele prevăd suma de 145 de lei/zi, față de 110 lei în anul 2022, în timp ce pentru profesorii asistenți în cadrul probelor scrise ale examenului de bacalaureat, normele prevăd suma de 157 de lei/zi, față de 120 de lei/zi în anul 2022”, a precizat Ministerul Educației.

Clădirea în care funcționează Grădinița „Codruța”, din cartierul gălățean Micro 19, a fost modernizată în cadrul unui proiect cu finanțare europeană derulat de către Primăria municipiului Galați.

„Este încă un obiectiv important de care vor beneficia copiii. Pe de o parte asigurăm un confort mai mare, iar pe de altă parte va scădea consumul de energie în acest spațiu al grădiniței. Și nu ne oprim aici. Vom continua investițiile în educație pentru a le asigura copiilor toate condițiile de care au nevoie”, a afirmat primarul Ionuț Pucheanu.

Principalele categorii de lucrări de intervenție la „Grădinița Codruța” au vizat: izolarea termică a clădirii, înlocuirea tâmplăriei, instalarea unor sisteme alternative de producere a energiei, modernizarea instalației de iluminat, realizarea unui sistem de preluarea a apelor pluviale etc.

Valoarea lucrărilor a fost de aproximativ 1,2 milioane de lei, din care circa un milion de lei reprezintă fondurile nerambursabile.

Primăria municipiului Galați a realizat deja 20 de obiective de investiții ce au vizat tot atâtea unități de învățământ din oraș. Mai mult, sunt în diverse stadii alte 30 de proiecte pentru modernizarea grădinițelor, școlilor și liceelor.