Sport

Sală nouă de sport, cu toate dotările, pentru elevii de la Școala Specială „Constantin Păunescu” din Tecuci

Sală nouă de sport, cu toate dotările, pentru elevii de la Școala Specială „Constantin Păunescu” din Tecuci

Noul an școlar vine cu vești bune pentru copiii de la Școala Specială „Constantin Păunescu” din Tecuci: o sală nouă de sport.

Construită printr-o investiție de peste 1,4 milioane de lei a Consiliului Județean Galați, aceasta este gata să-i primească pe micii sportivi într-un spațiu modern, sigur și adaptat nevoilor lor.

„Această sală de sport este, înainte de toate, o investiție de suflet, pe care am făcut-o cu gândul la cei aproape 160 de copii care, până acum, își desfășurau orele de educație fizică într-o simplă sală de clasă, într-un spațiu neîncăpător și nepotrivit pentru necesitățile lor. De acum, elevii au la dispoziție o sală de sport de 263 mp, unde se pot bucura de mișcare, își pot dezvolta abilitățile și pot căpăta mai multă încredere în propriile forțe. 

Noua sală este dotată cu tot ceea ce trebuie pentru ca orele de sport să se desfășoare în cele mai bune condiții: sisteme moderne de climatizare, vestiare, grupuri sanitare și dușuri, suprafață de protecție împotriva accidentărilor, precum și echipamente pentru gimnastică, handbal și baschet.

De asemenea, pentru siguranța și confortul copiilor, accesul în sala de sport se va putea face și direct din incinta școlii”, a declarat Costel Fotea, președintele Consiliului Județean Galați.   

În fiecare zi, la Școala Specială „Constantin Păunescu” vin copii atât din Tecuci, cât și din localitățile învecinate – Umbrărești, Ivești, Drăgănești, Cosmești, Gohor, Negrilești, Corod, Matca și Valea Mărului. Sunt tot mai multe cereri de înscriere la școala specială din Tecuci, dar și la grupele de grădiniță de aici.   

„Le mulțumesc cadrelor didactice și părinților pentru grija pe care le-o poartă acestor copii minunați și îi asigur că investițiile noastre în această școală nu se vor opri aici!  

Chiar în acest an, Consiliul Județean Galați va investi 285.000 de lei pentru achiziția celui de-al treilea microbuz școlar, cu 16 locuri, care va fi pus la dispoziția elevilor de la Școala Specială din Tecuci. De asemenea, am alocat 20.000 de lei pentru achiziția suplimentară de sisteme de protecție pentru copii. 

Ne ținem de cuvânt! Le oferim copiilor șansa unui viitor mai bun, în care visurile devin realitate!”, a subliniat Costel Fotea, președintele CJ Galați.

Evaluați acest articol
(0 voturi)

Ultima modificare