Educație

O nouă grădiniță în municipiul Galați

O nouă grădiniță în municipiul Galați

S-au încheiat lucrările la noua grădinița cu 8 săli de grupă, construită în cartierul Țiglina II din municipiul Galați cu fonduri europene, valoarea totală a proiectului fiind de 8,7 milioane de lei, informează Primăria municipiului Galați.

Clădirea are parter și două etaje, o arie construită de 455 mp și este compusă din săli de grupă, grup sanitar pentru copii, vestibul la intrarea copiilor, încăperi pentru personal de educație și îngrijire, cabinet medical etc.

Clădirea are centrală termică și panouri solare pe terasa circulabilă pentru aport la necesarul de apă caldă, iar iluminatul exterior se realizează cu corpuri prevăzute cu panouri fotovoltaice. De asemenea, s-au realizat dotările cu mobilier adecvat și echipamente specifice și a fost amenajat un loc de joacă în curte.

„Devenim unul dintre orașele cu cele mai frumoase școli și grădinițe. Mai mult, am construit o nouă grădiniță în cartierul Țiglina II, iar copiii se bucură deja de cele mai bune condiții în săli, precum și de un loc de joacă modern. La Galați continuăm investițiile în educație pentru generațiile de azi și de mâine”, afirmă primarul Ionuț Pucheanu.

Evaluați acest articol
(0 voturi)