Sănătate

Eveniment dedicat promovării sănătății mintale, la CJRAE Galați

Eveniment dedicat promovării sănătății mintale, la CJRAE Galați

Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională (CJRAE) Galați îi invită pe cei interesați joi, 8 octombrie, de la ora 10:00, la activitatea „Trei lumi, o singură realitate! Mintea umană în era inteligenței artificiale”.

Evenimentul se desfășoară în cadrul Campaniei de Promovare a Sănătății Mintale „Fii bine cu tine!” și este dedicat elevilor și cadrelor didactice, având ca obiectiv promovarea sănătății mintale, dezvoltarea socio-emoțională și încurajarea comportamentelor prosociale.

Activitatea aduce în prim-plan impactul tehnologiei și al inteligenței artificiale asupra minții umane, precum și importanța echilibrului emoțional și a relațiilor sănătoase într-o societate aflată într-o continuă schimbare.

La eveniment vor fi prezenți specialiști din domeniul sănătății:

- Emanuiela Sevastian – medic specialist neurologie pediatrică, Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Sfântul Ioan” Galați;

- Tudor Năstase – kinetoterapeut recuperare sportivă;

- Gabriela Calcan – medic specialist în psihiatrie pediatrică, Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Sfântul Ioan” Galați.

„Prin experiența și expertiza lor, invitații vor contribui la o discuție interdisciplinară despre sănătatea mintală a copiilor și adolescenților, dezvoltarea armonioasă și provocările pe care utilizarea tot mai intensă a tehnologiei le aduce în viața de zi cu zi”, afirmă organizatorii.

Evaluați acest articol
(0 voturi)

Ultima modificare